Evocări şi mărturii despre Constantin Brâncuşi

„Mor cu sufletul neîmpăcat că nu pot să-mi dau sufletul în ţara mea şi voi putrezi în pământ străin, departe de fiinţa cea mai dragă, mama mea.“ Acestea au fost cuvintele mărturisite de Constantin Brâncuşi către ierarhul român de la Paris, Teofil Ionescu, cu câteva clipe înainte de trecerea sa la Domnul, întâmplată la 16 martie 1957. Aceste cuvinte, pline de durere şi dor, au rămas posterităţii drept testamentul marelui artist român. Pentru noi, românii, dorul este cel mai frumos şi drag cuvânt, şi acesta 

 

l-a îndemnat pe scriitorul Laurian Stănchescu să organizeze numeroase acţiuni prin care doreşte să conştientizeze reprezentanţii ţării noastre de importanţa pentru cultura românească a repatrierii osemintelor lui Constantin Brâncuşi. Alături de demersul scriitorului se află şi Patriarhia Română, şi numeroase instituţii de stat şi culturale. Din partea Patriarhiei Române au participat pr. consilier patriarhal Nicolae Dascălu, coordonatorul Centrului de Presă Basilica, şi pr. consilier patriarhal Constantin Stoica, de la Biroul de presă şi relaţii publice. Cu acest prilej, pr. Nicolae Dascălu a precizat că Biserica Ortodoxă Română, în calitate de mamă spirituală, este mereu aproape de acest patriarh al artei universale, întrucât şi el a fost legat, atât prin simţire, cât şi prin gândire, operă şi viaţa de fiecare zi, de tradiţia Bisericii Ortodoxe. „De mic copil a fost ataşat de Biserică şi în cursul vieţii sale a fost un om al Bisericii nu numai prin modul de a fi, ci şi prin ataşamentul faţă de bisericile de la Craiova, Bucureşti sau chiar de la Paris. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a publicat o carte, intitulată «Brâncuşi, sculptor ortodox», în care identifică elemente ale universului liturgic ortodox în ansamblul monumental de la Târgu-Jiu. Nu în ultimul rând, în aforismele lui Constantin Brâncuşi transpare duhul bunătăţii, al bucuriei Duhului Sfânt pentru că de fapt, aşa cum spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, «materia sculptată este o epifanie a luminii Creatorului». Brâncuşi este dintr-odată un ortodox, un om care practică religia străbună şi, în acelaşi timp, un om care îmbină în arta sa, în chip genial, frumuseţile spiritualităţii noastre, ale rădăcinilor arhaice geto-dacice ale poporului român şi face totodată o legătură între Orient şi Occident. Prin aceasta, Brâncuşi rămâne nemuritor nu numai în arta universală, ci şi în istoria şi tradiţia Bisericii Ortodoxe Române“, a subliniat pr. Nicolae Dascălu, coordonatorul Centrului de Presă Basilica. 

 

Totodată, despre înţelepciunea ţăranului român şi genialitatea poporului român, care s-a reflectat în mod sublim şi în persoana lui Constantin Brâncuşi, a vorbit Mariana Câmpeanu, ministrul muncii. În acest sens, a menţionat cuvintele pe care Brâncuşi le-a spus despre viaţa şi opera sa: „Paşi pe nisipul eternităţii“. De asemenea, regizorul Geo Saizescu a mărturisit puternicul sentiment al apartenenţei la zona unde a trăit şi a locuit Brâncuşi, iar Al. G. Croitoru a recitat câteva poeme dedicate părintelui sculpturii moderne. Acestor persoane, cât şi altor reprezentanţi ai instituţiilor amintite le-au fost conferite ordine culturale internaţionale de către Societatea internaţională „Constantin Brâncuşi“ din Canada. Ordinul conferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost înmânat părintelui consilier patriarhal Nicolae Dascălu. Evenimentul a cuprins şi momente speciale, precum proiecţii de fotografii şi fragmente din filme documentare, muzică şi teatru. 

Constantin Brâncuşi, deşi avea o situaţie financiară bună, nu şi-a cumpărat vreo casă în Paris, pentru că a dorit să se întoarcă pe meleagurile natale, la Hobiţa, să îşi ridice o casă, precum acele case trainice de acolo. În două cereri de repatriere, în 1951 şi 1955, Brâncuşi a vrut să se întoarcă în ţară şi să doneze tot tezaurul său României, fapt respins de fiecare dată. Abia în ziua înmormântării sale, regimul a aprobat cererea nepoatei sale, Ioana Brâncuşi, de a-l aduce în ţară, fiindcă era grav bolnav. Astfel, opera părintelui sculpturii moderne a rămas în patrimoniul Franţei, iar osemintele sale se află înhumate în cimitirul Montparnasse, alături de alte rămăşiţe pământeşti. 

 

Nu ştim de câte asemenea evenimente omagiale vom mai avea parte până când osemintele lui Brâncuşi vor fi repatri-ate, dar până atunci ne alinăm dorul cu speranţa, rămânându-ne în suflet cuvintele stră-strănepoatei lui Constantin Brâncuşi, învăţătoarea Bia Brâncuşi: „Hobiţa l-a chemat mereu, îl cheamă. Cu glas stins de mamă, să vină de unde a plecat. Cu durere şi inima arsă îl cheamă să vină acasă. Casa natală e acum o ruină. Nimeni nu ştie cine e de vină şi îl cheamă. Îl cheamă întruna să vină“.