Examen de selecționare pentru preoții de caritate
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor a avut loc ieri, 17 mai, proba scrisă și proba orală a examenului de selecționare pentru preoții de caritate care vor sluji în spitale sau universități din cadrul acestei eparhii. Marți, 16 mai, la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclisul universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, candidații clerici au săvârșit slujba Utreniei și au slujit la Sfânta Liturghie.
Comisia de examinare a candidaților clerici la examenul de selecționare pentru preoții de caritate din spitale sau universități a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și a fost formată din preoți consilieri de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor și preoți profesori la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Subiectele pe care au trebuit să le dezvolte candidații la proba scrisă a examenului au privit în general metode de pastorație a bolnavilor și pacienților din spitale, ca și a studenților și profesorilor, precum și evidențierea rolului capelei și a preotului în cadrul unui spital sau al unei universități. „Marți, în Paraclisul universitar «Sfânta Ecaterina» al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, candidații la examenul de selecționare al preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor au susținut proba practică, adică săvârșirea slujbei Utreniei, a rânduielii Proscomidiei și apoi a Sfintei Liturghii, la care au asistat și o parte dintre membrii comisiei de examinare. Examenul de selecționare a continuat miercuri prin proba scrisă și cea orală. La examenul scris au fost două tipuri de subiecte, unul pentru preoții de caritate din spitale și unul pentru preoții de caritate din universități. Subiectele alese au urmărit mijloacele de pastorație a bolnavilor din spitale, sau a studenților și profesorilor din universități, atitudinea preotului de caritate față de pacienți și față de familiile lor, s-a amintit și despre importanța capelei sau a paraclisului în universitate, despre cooperarea preotului cu medicii din spitale în beneficiul bolnavilor și importanța activităților social-culturale și educative cu studenții”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
De asemenea, ierarhul a spus că lucrarea preoților de caritate are un caracter nou, pentru că în perioada comunistă preotul a fost exclus din spitale și universități, iar acum trebuie să aibă în vedere mijloace de pastorație specifice mediului unde slujește. „Subiectele de examen alese au fost actuale, preotul de caritate, cel din spitale și cel din universități trebuie să le aibă în vedere într-o lume aflată în schimbare pentru că mijloacele de pastorație din vremea noastră nu mai sunt aceleași cu cele din anii ‘70 sau ‘80. Atunci nu putea fi vorba de o lucrare propriu-zisă de caritate în spitale, organizată, pentru că spitalele nu aveau nici paraclis, nici capelă și în unele, preotului nu i se îngăduia nici măcar uneori să fie prezent. Vremurile s-au schimbat, iar preotul este chemat să fie lângă bolnavi, să îi ajute, să îi spovedească, să facă o rugăciune pentru ei și să spună cuvinte de folos familiilor acestora. În universități, preoții sunt chemați să fie alături de studenți, să îi îndrume spre studiu, spre cercetare, dar și spre o viață spirituală”, ne-a explicat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Ieri după-amiază, candidații au participat la proba orală a examenului de selecționare, care a avut loc la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.