Experiment istoric în domeniul fuziunii nucleare
O descoperire ştiinţifică istorică, în domeniul fuziunii nucleare, va revoluţiona producţia de energie pe Pământ, relatează AFP. În urma experimentului realizat în Laboratorul Naţional Lawrence Livermore (LLNL) din California, coordonat de Departamentul Ministerului american al Energiei, s-a obținut prima fuziune controlată care a produs mai multă energie decât energia laserelor folosită pentru a provoca reacţia.
În prezent, centralele nucleare folosesc fisiunea, care funcţionează prin scindarea nucleului unui atom greu, care eliberează o cantitate mare de energie. În fuziunea nucleară, are loc unirea a două nuclee uşoare, pentru a forma unul mai greu. Reacţia de fuziune este cea care alimentează stelele, inclusiv Soarele. În stele, datorită condiţiilor extreme de căldură şi presiune, atomii de hidrogen (ușori) fuzionează și formează unul de heliu (greu), eliberând imense cantități de energie. Pe Pământ, acest proces se obține folosind lasere ultraputernice.
Pentru mulţi experţi, fuziunea nucleară, care nu generează CO2, produce puţine deşeuri radioactive şi nu are riscuri de accidente nucleare, reprezintă energia viitorului. „Controlarea sursei de energie a stelelor reprezintă cea mai mare provocare tehnologică întreprinsă vreodată de omenire”, a declarat pe Twitter fizicianul Arthur Turrell.
Însă, drumul este unul „încă foarte lung”, de 20-30 de ani, până la valorificarea descoperirii la scară industrială, a subliniat Erik Lefebvre, de la Comisariatul pentru Energie Atomică.