Expoziţie de carte didactică veche la Bacău
Casa Corpului Didactic (CCD) din Bacău prezintă în această perioadă, în cadrul expoziţiei de carte veche "Curente noi în didactica de la începutul secolului XX", aproximativ 350 de lucrări aflate în colecţia instituţiei. Tot CCD Bacău a lansat în această săptămână programul de formare "Didactica preşcolară - inovaţie şi calitate", singurul de acest gen acreditat în regiunea Moldovei dedicat exclusiv educatorilor.
O inedită expoziţie de carte veche a fost vernisată, marţi, la Casa Corpului Didactic (CCD) din Bacău sub genericul "Curente noi în didactica de la începutul secolului XX". Cele aproximativ 350 de lucrări prezentate publicului în premieră în judeţ, aflate în colecţia bibliotecii CCD sau primite, ca donaţii, din partea unor profesori băcăuani, au fost recondiţionate în cursul anului trecut. Purtând semnătura unor importanţi pedagogi români, printre care Simion Mehedinţi, Ion Găvănescu, George G. Antonescu, I. C. Petrescu, I. Nisipeanu, T. Geantă, M. Biciulescu ori băcăuanul Grigore Tabacaru, volumele abordează teme precum "Şcoala activă", "Pedagogia experimentală", "Educaţia liberă - curente pedagogice care au marcat începutul de secol XX în Europa şi Statele Unite", "Şcoala muncii". "Prin această expoziţie încercăm să promovăm colecţia de carte veche de care dispunem, să etalăm maniera de prezentare a cărţii didactice în debutul veacului trecut, dar ea se poate dovedi foarte utilă şi profesorilor-cercetători şi cadrelor didactice care ar dori să se implice în realizarea unor lucrări de sinteză, având ca tematică preocupările pedagogiei româneşti în secolul al XX-lea, ori în efectuarea de studii în domeniul pedagogiei experimentale, în scrierea de lucrări monografice", a declarat, pentru Agerpres, Oana Jianu, bibliotecar al Casei Corpului Didactic "Grigore Tabacaru" din Bacău. Didactica preşcolară, între inovaţie şi calitate Tot această instituţie a lansat în această săptămână un program de formare unicat în regiunea Moldovei, dedicat exclusiv personalului didactic din învăţământul preşcolar - "Didactica preşcolară - Inovaţie şi calitate". Potrivit conducerii CCD Bacău, prima etapă a programului se desfăşoară, simultan, pe timpul vacanţei intersemestriale (31 ianuarie-4 februarie), atât la CCD Bacău, cât şi în patru unităţi şcolare din judeţ, cursurile fiind structurate tematic şi modular, la această primă etapă înscriindu-se peste 100 de cadre didactice din judeţ. "Scopul proiectului este activizarea şi dezvoltarea competenţelor didactice de bază, formarea de noi competenţe profesionale de specialitate în plan teoretic, operaţional şi creator, necesare exercitării rolului şi atribuţiilor derivate, la nivelul standardului ocupaţional - educatoare", a declarat profesorul Gabriel Stan, directorul CCD Bacău. Educatoarele au la dispoziţie şi un suport de curs, "Didactică preşcolară - Inovaţie şi calitate", volum apărut la Editura "Casei Corpului Didactic" Bacău, sub coordonarea conf. univ. dr. Venera Cojocariu şi a prof. Gabriel Stan.