Expoziţie de icoane, pelerinaj şi lansare de carte
În cadrul concursului „Sfânta Euharistie - lumina vieţii creştine”, desfăşurat anul acesta sub egida Patriarhiei Române, la Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc din Bucureşti, s-a desfăşurat un proiect care cuprinde o expoziţie de icoane pe sticlă, un pelerinaj, precum şi lansări de carte şi CD.
Cei aproape 25 de copii care au realizat expoziţia de icoane pe sticlă de la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc, intitulată „Ateneu brâncovenesc - Milostenia ca jertfă de sine”, participă, astăzi, 31 mai, la un pelerinaj la mănăstirile Curtea de Argeş, Horezu, Bistriţa şi Dintr-un Lemn. Cu această ocazie va fi lansată cartea părintelui Bogdan-Aurel Teleanu, intitulată „Sfântul Vodă Brâncoveanu”, care conţine piesa de teatru cu acelaşi nume şi o minuţioasă documentare privind evoluţia teatrului religios în România, dar şi un CD cu înregistrarea scenetei în interpretarea trupei de teatru „Ateneul Sfântului Pantelimon”, difuzată în premieră pe postul Radio TRINITAS al Patriarhiei Române, în data de 5 mai 2014, în cadrul emisiunii „Bucuria poveştilor”.
„Pelerinajul, care va marca încheierea expoziţiei de icoane pe sticlă, intitulată „Ateneu Brâncovenesc - Milostenia ca jertfă de sine”, de la biserica noastră, se realizează cu sprijinul Agenţiei de pelerinaj a Patriarhiei Române BASILICA TRAVEL şi al Asociaţiei „Lumina Sfântului Andrei”, ne-a spus pr. Bogdan-Aurel Teleanu, de la Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc, din Bucureşti. Copiii vor fi însoţiţi în pelerinaj de părintele Bogdan-Aurel Teleanu şi de doamna profesoară Anamirela Anghel, artist plastic. Însoţitorii sunt şi coordonatorii proiectului „Ateneu brâncovenesc - Milostenia ca jertfă de sine”. „Atelierul de pictură este o experienţă extraordinară. Mi-a deschis apetitul către pictura pe sticlă, şi mai ales mi-a deschis inima spre Dumnezeu. Sentimentul de a zugrăvi însuşi chipul unui sfânt sau chiar al lui Dumnezeu este de nedescris. De fiecare dată când puneam mâna pe pensulă, îmi năvăleau în suflet o bucurie şi o căldură care mă învăluiau pe tot parcursul orei de pictură. Într-adevăr, Dumnezeu ne veghea pe toţi, ajutându-ne să pictăm icoane minunate. Faptul că părintele Bogdan a invitat preoţi şi de la alte parohii pentru a ne vorbi ne-a fost de mare folos nouă, copiilor. Astfel, am putut afla lucruri noi despre Sfinţii Martiri Brâncoveni. Doamna profesoară a fost, de asemenea, cea mai blândă şi specială profesoară pe care am avut-o vreodată”, a spus Maria-Emilia Anghel (14 ani), participantă la expoziţia de icoane pe sticlă.