Expoziţie de icoane realizate de elevii Şcolii „Ion Agârbiceanu“
Elevii Şcolii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu“ din Cluj-Napoca sunt implicaţi în Proiectul „Tradiţiile populare şi cartea - două punţi între generaţii“, finanţat de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, proiect care susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca, la titlul de capitală culturală europeană 2021.
Proiectul „Tradiţiile populare şi cartea - două punţi între generaţii“ are ca obiectiv cunoaşterea şi păstrarea valorilor culturale şi literare ca elemente constitutive ale personalităţii tânărului contemporan european, conform unui comunicat transmis de prof. Silvia Puşcaş, din cadrul Şcolii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu“ Cluj-Napoca.
În cadrul proiectului, una dintre activităţi este cea care le descoperă tainele picturii pe sticlă, aceasta realizându-se prin participarea la tabăra tematică de la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, în vara acestui an.
Cu binecuvântarea stareţului Nicolae Moldovan şi sub îndrumarea părintelui Siluan, elevii au luat contact cu tehnica pictării icoanelor pe sticlă în stilul specific şcolii de la Nicula.
De asemenea, elevii au cules informaţii despre tradiţia niculeană a icoanei pe sticlă, de la surorile Tămaş din satul Nicula, care sunt păstrătoare şi continuatoare de tradiţii, fiind la a treia generaţie care duce mai departe, atât icoana niculeană, cât şi portul popular din această zonă. Copiii au vizitat, cu această ocazie, expoziţiile particulare ale acestora.
Expoziţie la biserică
În urma acestei activităţi, icoanele realizate de elevi au fost expuse la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Cluj-Napoca, în perioada 4-8 noiembrie, în cadrul unei expoziţii intitulate „Puritate şi icoană“.
Parohul Mihai Colţ a sfinţit icoanele, în data de 6 noiembrie, în prezenţa enoriaşilor, părinţilor, bunicilor şi profesorilor şcolii, între care s-au aflat Silvia Puşcaş, Lucia Socol şi Mircea Magdău. La final, pr. Mihai Colţ le-a vorbit copiilor despre obiceiurile şi tradiţiile din satul natal din vremea copilăriei sale. Icoanele s-au aflat în biserică până vineri, 8 noiembrie, când, la Sfânta Liturghie, au participat şi elevi ai Şcolii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu“, cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril.
Proiectul „Tradiţiile populare şi cartea - două punţi între generaţii“ continuă cu alte activităţi, în cadrul cărora elevii vor confecţiona obiecte specifice sărbătorilor de iarnă, se va organiza un târg de Crăciun, o vizită la un centru de plasament, precum şi expoziţia finală, în data de 6 decembrie cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae, hramul capelei Şcolii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu“.