„Fântâna oarbă“ din biserica maierilor

Biserica "Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca" din Sibiu se distinge de celelalte biserici sibiene prin faptul că este cea mai veche biserică românească ortodoxă din Sibiu, ctitorită de episcopii Ghedeon Nichitici şi Gherasim Adamovici, la anul 1791, în cartierul localnicilor sibieni numit "Maierii Sibiului". Biserica este şi criptă episcopală, deoarece în faţa altarului a fost înmormântat episcopul-ctitor Gherasim Adamovici, fiind practic prima catedrală neoficială a episcopilor ortodocşi din Sibiu.

O altă caracteristică unicat a acestei biserici este fântâna oarbă care s-a construit odată cu biserica, în anul 1791. În popor, prin "fântână oarbă" se defineşte o fântână aparentă, seacă, din care nu se scoate, ci în care se deversează apă. Rostul acestei fântâni oarbe din biserică a fost ca în ea să se arunce apa sfinţită de la botez, pentru ca apa să nu se arunce la întâmplare, ci într-un loc curat, special amenajat. Este evident că fântâna s-a construit odată cu zidurile bisericii, în colţul de sud-est al lăcaşului, întrucât are şi o nişă în partea ei superioară, care nu se putea adăuga ulterior. Fântâna oarbă din biserica sibiană a fost folosită până prin anii '80, când, din cauza depunerilor din decursul timpului, s-a înfundat, pictura din nişa superioară s-a degradat, iar locul a fost complet ignorat. În anul 2010, biserica a fost supusă renovării parţiale, fântâna a fost desfundată, iar nişa a fost repictată cu scena dialogului Mântuitorului cu femeia samarineancă, la fântâna lui Iacob, scena cea mai potrivită contextului. În depunerile din fântână s-au descoperit cioburile unui vas şi ale unui capac (acum restaurate) din sec. XVIII, o monedă austriacă din anul 1861 şi o medalie comemorativă austriacă din anul 1890. Probabil că vasul a fost folosit la turnarea apei sfinţite din cristelniţă în fântână, iar moneda şi medalia au fost aruncate în cristelniţă, înainte de Botez. Minunea de la fântână La scurt timp după terminarea picturii din nişă, aici avea să aibă loc un fenomen care a depăşit înţelegerea şi ştiinţa umană. Şi anume, s-a observat că pe hainele galbene ale Sfântului Apostol Petru, în partea stângă, s-a format un fel de "condens", care s-a prelins apoi sub forma unor picături uleioase de mir, puternic mirositoare. Momentul culminant a avut loc în ziua de 14 septembrie 2010, când în mod evident din icoană a izvorât mir sub forma Sfintei Cruci. De atunci, din acelaşi loc, a mai izvorât mir de nouă ori, ultima dată în 25 septembrie 2010, iar urmele se văd până astăzi. În mod spontan, credincioşii au venit, s-au închinat şi s-au minunat de acest semn dumnezeiesc. La recomandarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, acest fapt nu a fost popularizat, nici mediatizat, pentru ca el să nu îşi piardă din valoare şi din puterea mărturisitoare. Cei care au venit au văzut, s-au închinat şi au păstrat mărturia în inima lor. Semnul acesta nu a venit întâmplător. El a apărut într-un loc unic în felul lui, consacrat Botezului, tocmai înaintea anului dedicat Tainei Botezului în Biserica noastră. El a vrut parcă să atragă atenţia, prin lacrimile de mir, asupra creşterii alarmante a avorturilor şi a scăderii dramatice a naşterilor. El a vrut să arate că Hristos este şi alfa, şi omega, precum Biserica este şi altarul, şi pronaosul, unde se află fântâna. El a vrut să ne amintească de judecata viitoare, pentru că fântâna este la capătul de vest al bisericii, unde de obicei se pictează scena Judecăţii de Apoi. El a vrut să ne amintească şi de fântâna cu apa cea vie de care ne-a vorbit Hristos, tocmai când omul contemporan este tot mai derutat de gândirea seacă seculară. Înţelesurile sunt multe, şi altele poate se vor mai descoperi. Cert este că numai prin credinţă se poate ajunge la adevăr. Model arhitectural Fântâna oarbă dă până astăzi unicitate bisericii măierenilor sibieni. Se vede că ea s-a construit prin strădania unor episcopi care, chiar dacă erau sârbi de neam, ei s-au dedicat în totalitate Ortodoxiei şi neamului românesc. Ea este nu numai un loc plin de har, dar poate constitui şi un adevărat model arhitectural pentru toţi cei care construiesc biserici noi, întrucât o astfel de fântână este absolut necesară în practica liturgică a Bisericii noastre.