Faza judeţeană a olimpiadei de religie

Un articol de: Marius Nedelcu - 09 Martie 2015

Sute de elevi au participat sâmbătă, 7 martie, la faza pe judeţ a olimpiadei de religie. În eparhiile Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, ierarhii au fost prezenţi în mijlocul elevilor, binecuvântându-i şi felicitându-i pentru interesul deosebit manifestat faţă de ora de religie.

În fiecare an, elevii din învăţământul public românesc sunt stimulaţi să îşi depăşească limitele, să se pregătească mai intens, pentru a concura la olimpiada naţională, care se desfăşoară pe mai multe discipline. Această întrecere este organizată şi pentru disciplina religie, astfel că sâmbătă a avut loc etapa pe judeţ a olimpiadei, faza ultimă de calificare la etapa naţională. Elevii bucureşteni au participat la etapa pe municipiu la Şcoala „Federico Garcia Lorca“ din Capitală. „Anul acesta s-a înregistrat o prezenţă numeroasă a elevilor la olimpiada pe municipiu. Avem un număr total de 333 de elevi înscrişi“, a declarat pentru TRINITAS TV prof. Marius Bâzoi, metodist la disciplina religie.

Sâmbătă, în sala de festivităţi a Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Târgovişte, s-a desfăşurat faza pe judeţul Dâmboviţa a olimpiadei de religie.  Cu această ocazie, s-a desfăşurat şi concursul judeţean de religie pentru elevii din clasele V-VI, la care s-au prezentat 48 de elevi. Olimpiada de religie pe judeţul Buzău s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială nr. 7 din Buzău. Cu acest prilej, elevii şi profesorii au fost binecuvântaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. În Vrancea, olimpiada de religie s-a desfăşurat la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea“ din Focşani.

Olimpiada de religie s-a desfăşurat şi în judeţele Galaţi şi Brăila, ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Subiectele au fost elaborate de către o comisie de profesori metodişti, pe baza programei anuale de studiu, pentru fiecare judeţ în parte. La Galaţi, olimpiada s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială nr. 43 „Dan Barbilian“, la această fază a competiţiei fiind înscrişi 350 de  elevi, în timp ce la Brăila concursul, la care au participat 242 de elevi, a fost găzduit de Şcoala Gimnazială nr. 23 „Mihai Eminescu“ din municipiu. La final, toţi elevii participanţi au primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos broşura intitulată „Gustaţi şi vedeţi, că bun este Domnul!“.

Şi în Episcopia Giurgiului, la Colegiul Naţional „Ion Maiorescu“ din municipiul Giurgiu, s-a desfăşurat sâmbătă, 7 martie, etapa judeţeană a olimpiadei de religie, la care au participat 60 de elevi, informează episcopiagiurgiului.ro. La eveniment a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, care a adresat participanţilor un cuvânt de binecuvântare, în care a subliniat importanţa, dar şi necesitatea predării religiei în şcoală. De asemenea, ierarhul a oferit elevilor ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă“ şi cartea „Mii de tineri îşi păstrează fecioria până la căsătorie“. Cei 60 de elevi prezenţi la olimpiadă au fost însoţiţi la concurs de profesorii de religie, care au primit din partea Preasfinţitului Părinte Ambrozie Almanahul bisericesc editat de Episcopia Giurgiului şi revista „Familia Ortodoxă“. Totodată, Preasfinţia Sa a oferit prof. Mirela Delea, directorul Colegiului Naţional „Ion Maiorescu“, Almanahul bisericesc şi Monografia „Centrul pastoral-cultural Gavril Drugănescu“. Tot sâmbătă s-a desfăşurat la aceeaşi unitate şcolară şi Concursul „Mlădiţe creştine“ pentru clasele a V-a şi a VI-a, la care au participat elevi din cele patru protoierii ale Episcopiei Giurgiului.

De asemenea, olimpiada de religie s-a desfăşurat şi în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, la Liceul Teoretic „Ion Barbu“ din municipiul Piteşti, informează eparhiaargesului.ro. Aici, elevii calificaţi în urma fazei locale, împreună cu profesorii de religie din cuprinsul eparhiei, au participat la o slujbă de Te Deum, oficiată în Biserica „Sfântul Apostol Toma“, construită în incinta liceului. Elevii împreună cu dascălii lor au fost binecuvântaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, evocând rolul deosebit pe care îl au Familia şi Şcoala în formarea comportamentului civic şi moral al tinerilor şi a mulţumit Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş pentru orânduirea cu multă grijă a învăţământului argeşean, în general, dar cu precădere a învăţământului religios din şcolile de stat.

Elevii care s-au calificat la faza pe judeţ vor participa în această primăvară la olimpiada de religie - faza naţională.