„Femeia cananeeancă este icoana celor care se roagă pentru vindecarea altora“

▲ În Duminica a XVII-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei,a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Iaşi ▲ Cu această ocazie, au fost hirotoniţi un ieromonah şi un ierodiacon şi a fost numit un nou arhidiacon pentru Catedrala mitropolitană ▲

Zeci de credincioşi au participat ieri la Sfânta Liturghie oficiată de Întâistătătorul BOR, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, PF Părinte Patriarh Daniel a arătat că femeia cananeeancă a fost dată ca exemplu ucenicilor, pentru credinţa ei. „Văzând deodată credinţa ei puternică, stăruinţa ei în rugăciune, smerenia ei mare şi răspunsul ei înţelept, Mântuitorul exclamă: «O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti.» Şi adaugă Evanghelia: «Şi s-a vindecat fiica ei în ceasul acela.» Vedem, pe de-o parte, că Mântuitorul Iisus Hristos se comportă cu o anumită rezervă, cu o anumită reţinere, dar nu pentru că este indiferent la suferinţa ei de mamă şi la strigătul ei stăruitor, ci pentru a arăta ucenicilor cât de mare este credinţa acestei femei, aşa cum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, şi cât de înţeleaptă este această femeie de neam străin, câtă smerenie are ea, care este considerată păgână. De aceea, o lasă să insiste, să stăruie. În mod voit, Mântuitorul nu răspunde imediat, pentru ca ea să-şi poată arăta bogăţia şi lumina sufletului ei. Se preface că o refuză, că n-o ascultă, că n-o ajută, pentru ca ea să-şi arate mai bine comoara credinţei, a iubirii, a smereniei, a stăruinţei în rugăciune. Se preface că n-o ascultă, pentru ca apoi s-o laude zicând: «O, femeie, mare este credinţa ta!». Mântuitorul dă o lecţie de smerenie tuturor celor din neamul Său, care se considerau superiori şi credeau că numai ei au credinţă. Ne arată că Dumnezeu poate găsi credinţă, poate trezi credinţa acolo unde nu ne aşteptăm. Ne învaţă că niciodată nu trebuie să judecăm sumar şi superficial, pripit sau grăbit, credinţa altora. Numai cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ştie cât de mare este credinţa, smerenia şi răbdarea fiecăruia“, a spus Părintele Patriarh. „Femeia cananeeancă ne învaţă cum să ne rugăm“ PF Părinte Patriarh Daniel a arătat, în continuarea cuvântului de învăţătură, că Biserica a preluat rugăciunile femeii cananeence, creştinii de astăzi rugându-se cu ajutorul cuvintelor rostite de a-ceasta. „Femeia cananeeancă, de neam păgân, devine pentru noi un mare dascăl prin credinţa ei, prin faptul că-L caută pe Iisus, că-I cere ajutorul şi mila. Cuvintele: «Miluieşte-mă, Iisuse, Fiul lui David!» au devenit rugăciune, respiraţia Bisericii: «Doamne, miluieşte!». Şi cuvintele: «Doamne, miluieşte-mă!» au devenit rugăciune pentru fiecare creştin. «Doamne, miluieşte!», «Doamne, ajută-ne!» sunt rugăciuni scurte, dar care cuprind în ele expresia credinţei că Dumnezeu este izvorul milei. «Doamne, miluieşte!» înseamnă «Doamne, fie-ţi milă de noi!». Femeia cananeeancă ne învaţă cum să ne rugăm: cu stăruinţă, prin cuvinte simple, dar fierbinţi, şi întru smerenie. N-o mai interesează ce crede Iisus despre starea ei socială, ci dacă Iisus poate s-o ajute şi dacă o ajută, eliberând-o de o durere care este, de fapt, durerea fiicei ei demonizate“, a spus Părintele Patriarh. Unitatea de credinţă şi de rugăciune Între suferinţa femeii şi suferinţa fiicei sale este o legătură indisolubilă, susţinută de credinţa puternică a mamei. „Femeia cananeeancă cere milă şi ajutor de la Iisus Hristos. Oricât de mult a încercat să găsească o vindecare pentru fiica ei demonizată, nu a reuşit. Şi Iisus din Nazaret, Fiul lui David, Vindecătorul, Învăţătorul, Milostivul, a rămas singura nădejde, singura posibilitate de vindecare pentru fiica ei bolnavă. Şi pentru că nu mai are în altă parte un ajutor, o altă şansă, o altă sursă de vindecare, ea stăruie, insistă, persistă ca să dobândească un lucru nu pentru ea însăşi, ci pentru fiica ei. Dar nu a zis: «Iisuse, miluieşte pe fiica mea!», nu a zis «Ajut-o pe ea!», ci «Ajută-mă!», ceea ce înseamnă că mama a preluat toată suferinţa, toată drama şi tot chinul fiicei sale bolnave. Aceasta nu mai putea articula în mod conştient suferinţa ei, pentru că nu mai era liberă în facultăţile sale sufleteşti. Era posedată de un demon şi nu mai putea să se exprime în mod articulat, cu propria sa voce. Mama ei a devenit glasul durerii ei. Suferinţa fiicei a devenit suferinţa mamei. S-a făcut o unitate de suferinţă, între fiică şi mamă, mama preluând suferinţa fiicei şi aducând-o în faţa milostivirii Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, femeia cananeeancă este un mare dascăl al rugăciunii noastre pentru alţii, nu doar pentru noi înşine. Când înţelegem suferinţa altuia şi ne-o împropriem, atunci ne punem sufletul pentru cel ce suferă, devenim glasul de rugăciune, de cerere, de vindecare şi de eliberare pentru cei care nu se mai pot ruga pentru ei înşişi. O mulţime de oameni bolnavi, posedaţi, de oameni care nu mai ştiu să se roage au nevoie de rugăciunea noastră pentru ei. Femeia cananeeancă din Evanghelia de astăzi este o femeie plină de smerenie, cu sufletul plin de credinţă şi înţeleaptă prin felul cum stăruie în rugăciune şi cum răspunde cuvintelor Mântuitorului. Ea îmbină deodată stăruinţa în rugăciune, smerenia şi înţelepciunea cu dragostea de mamă profundă. Credinţa ei luminează iubirea ei de mamă, iar iubirea ei de mamă susţine credinţa ei. Nu are o credinţă teoretică, ci o legătură de iubire faţă de fiică şi o legătură de rugăciune faţă de mila lui Dumnezeu, Care vindecă şi ridică. Femeia cananeeancă ne arată chipul mamei care se identifică cu suferinţa copiilor. Ea este icoana celor care se roagă pentru vindecare altora. Este o icoană a oricărui creştin milostiv şi rugător. De aceea, Evanghelia de astăzi o auzim şi la slujba Sfântului Maslu, a vindecării celor bolnavi. Aşadar, Evanghelia ne în-deamnă să ne rugăm nu doar pentru noi înşine, ci şi pentru suferinţele celor dragi. Pilda femeii cananeence a inspirat Biserica să se roage pentru cei bolnavi, pentru cei robiţi de patimi, de duhuri rele, care şi-au pierdutr libertatea sufletului şi a trupului. Femeia din Evanghelia de astăzi este o pildă de rugăciune smerită şi stăruitoare“, a continuat PF Părinte Patriarh Daniel. ▲ Un nou arhidiacon la Iaşi În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh a hirotonit ieromonah pe părintele Gabriel Roşu, de la Mănăstirea Nechit, din judeţul Neamţ, şi ierodiacon pe părintele Vasian Manea, de la Mănăstirea Sihăstria. La finalul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul BOR a felicitat pe cei hirotoniţi, dar şi pe diaconul Gabriel Năstase, care a primit funcţia de arhidiacon, pentru meritele sale deosebite, slujirea de mai mulţi ani la Catedrala mitropolitană, rezultatele remarcabile atât la studiile teologice, cât şi cele de muzică, în cadrul Conservatorului ieşean. De asemenea, Părintele Patriarh şi-a exprimat bucuria pentru alegerea noului Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Grecia, PF Ieronimos, Arhiepiscopul Atenei, care, în 2000, în calitate de Mitropolit de Levadia şi Theba, a adus la Iaşi, cu ocazia hramului Sfintei Parascheva, moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Evenimentul a fost imortalizat în paraclisul Reşedinţei mitropolitane, printr-o frumoasă pictură, în care se poate vedea chipul noului Arhiepiscop al Atenei şi Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Grecia.