Festival al românilor din Micherechi, Ungaria

Un articol de: Marius Nedelcu - 31 Iulie 2019

Duminică după-amiază, 28 iulie 2019, pe o scenă special amenajată din localitatea Micherechi (Méhkerék), din Ungaria, s-a desfășurat cea de-a 17-a ediție a unui festival agricol, manifestare devenită tradițională și dedicată uneia dintre îndeletnicirile principale ale românilor care trăiesc în această cunoscută comună din Ungaria, și anume legumicultura, practicată în sere, care au început să se dezvolte aici după anul 1968.

La eveniment, alături de sătenii din Micherechi, au participat Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, părintele paroh Ioan Bun, părintele protosinghel Visarion Tuderici, secretar eparhial, părintele Aurel Becan, preot paroh la Cenadul Unguresc și protopop de Seghedin, și părintele Ionuț Negrău, paroh la Săcal, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Giula, Kovács József, deputat de Giula în Parlamentul de la Budapesta, Tolnai Péter, vicepreședintele Consiliului județean din Békés (Bichiș), Margareta Tat, primarul comunei Micherechi și gazda întregii manifestări, și alții, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Festivalul a fost precedat și de alte concerte de muzică și manifestări artistice, în zilele precedente, dar deschiderea și programul oficial, la fel ca și în anii precedenți, a avut loc în ziua de duminică, în prezența conducerii locale și a celorlalte autorități. După deschiderea oficială făcută de primarul Margareta Tat și discursurile ținute de deputatul Kovács József și vicepreședintele Tolnai Péter, au urmat programe de dansuri populare românești, oferite de membri ai Ansamblului folcloric „Gheorghe Nistor” din Micherechi, condus de Vasile Pop, și ai Ansamblului folcloric „Cununița” din Mădăras, județul Bihor, condus de Mircea Dărăban, care au impresionat publicul prin frumoasele lor costume populare, jocurile și priceperea lor. 

Manifestarea reprezintă un moment cultural, folcloric și artistic deosebit, dar și un elogiu adus acestor oameni harnici, din părțile Micherechiului, care marchează anual viața acestei localități.