Festivalul internaţional de toacă din Victoria a ajuns la a XVII‑a ediţie
În orașul Victoria, județul Brașov, a avut loc Festivalul Internațional de Toacă și de Clopote „Cântecul care zidește”, un eveniment ajuns la a XVII-a ediție.
Evenimentul a fost reluat după o pauză de doi ani, în contextul pandemiei de coronavirus.
Copii şi tineri din toată ţara şi din străinătate au avut posibilitatea să se reîntâlnească la celebrul festival de la Victoria, unde îşi pot arăta dragostea faţă de Biserică şi de tradiţiile creştine.
Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, festivalul de la Victoria a adunat numeroşi copii din clasele I -VIII, care au îmbrăcat costumele populare specifice zonei din care provin şi au venit în oraşul de la poalele Munţilor Făgăraş pentru a aduce slavă lui Dumnezeu prin cântec de toacă.
Festivalul de bătut toaca și clopotele a avut loc în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Victoria, sub coordonarea preotului paroh Daniel Smădu. Juriul a fost alcătuit din monahia Parascheva de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cărțișoara, județul Sibiu, și pr. prof. Ioan Ciungara din Copăcel, care au deliberat ținând seama de claritatea ritmică a isonului, de direcția de deplasare a ciocănelelor, precum și de ținuta concurenților.
„Festivalul a debutat pe 11 iulie, respectând tradiția ca delegațiile să participe în prima zi la slujba Vecerniei, la sfârșitul căreia să-și prezinte localitatea și zona de unde provin. În ziua competiției, invitaţii au fost întâmpinaţi de oficialităţile locale în faţa Primăriei Victoria, apoi în faţa Casei de Cultură au fost intonate cântece patriotice, iar în cele din urmă, a avut loc parada costumelor populare spre biserică. Delegat din partea Arhiepiscopiei Sibiului a fost protopopul Făgăraşului, pr. Iulian Boac, care a ținut un cuvânt de învățătură despre însemnătatea clopotului și a toacei în viața Bisericii şi a copiilor. După acordarea premiilor, fiecare copil participant a fost răsplătit cu o diplomă de participare, cărți de rugăciuni, dar și premii în bani”, ne-a spus preotul Daniel Smădu.
Festivalul Internațional de Toacă și de Clopote din orașul de la poalele Muntelui Făgăraș este o manifestare spirituală și culturală unică în lume, în cadrul căreia, anual, tot mai mulți tineri își etalează măiestria în cântecul de toacă devenit o adevărată artă.