Festivalul tinerilor, la Someşul Rece

Un articol de: Andreea Pâgleşan - 05 Noiembrie 2013

Parohia ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Someşul Rece, Protopopiatul Huedin, a organizat, în colaborare cu profesorii de religie şi alte cadre didactice de la Şcoala Generală din localitate, un spectacol artistic în cadrul căruia s-a făcut selecţia celor care vor participa la Festivalul Tinerilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Spectacolul s-a desfăşurat la Căminul Cultural din localitate, în prezenţa elevilor, părinţilor, cadrelor didactice şi a credincioşilor din parohie.

Au participat concurenţi la şase din cele şapte secţiuni ale festivalului: muzică, pictură, eseu, teatru, media şi dansuri. Evoluţia scenică a fost jurizată de o comisie de specialitate din care au făcut parte profesori de la Şcoala Generală din Someşu Rece, specializaţi în Limba Română, Istorie, Muzică, Desen şi Religie. Au fost desemnaţi cinci tineri câştigători şi o trupă de teatru formată din 15 elevi, care vor participa la etapa următoare a festivalului, în cadrul protopopiatului, cu piesa „Cu fericirea nu-i de glumit“, ce va avea loc pe 10 noiembrie la Casa de Cultură din Huedin. La finalul spectacolului, câştigătorii au fost premiaţi, apoi s-a organizat şi o tombolă cu premii pentru toţi cei care au fost prezenţi la manifestare.

Prima ediţie a festivalului

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului organizează prima ediţie a Festivalului Tinerilor din eparhie, ce are ca temă generică un citat din părintele Arsenie Papacioc „Dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea…“. Manifestarea este structurată pe mai multe secţiuni, dintre care două de creaţie: eseu şi pictură, unde participanţii au de compus un eseu, pornind de la citatul părintelui Arsenie Papacioc, şi de realizat desene sau picturi care să ilustreze tema generică a festivalului. La secţiunea de muzică participă coruri, formaţii vocale şi instrumentale, precum şi tineri interpreţi cu un repertoriu fie religios, popular, folk, pop sau clasic. Tinerii pasionaţi de teatru au posibilitatea de a prezenta în cadrul festivalului un fragment sau un act dintr-o piesă de teatru clasică sau modernă, iar cei pasionaţi de media prezintă scurte filmuleţe sau documentare cu activităţile tinerilor din parohii sau cu preocupările lor de zi cu zi. Alte secţiuni cuprind dansuri de societate sau populare, concursuri şi întreceri sportive. Festivalul se adresează tuturor tinerilor din parohiile urbane şi rurale din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud şi sunt coordonate de preoţi, profesori de religie şi voluntarii Asociaţiilor Tinerilor Ortodocşi, înfiinţate la nivelul protopopiatelor. Gala festivalului este programată să aibă loc pe 16 noiembrie, în Parcul sportiv universitar „Iuliu Haţieganu“ din municipiul Cluj-Napoca.