Ficatul de vită, un aliment gustos şi nutritiv

Un articol de: Monahia Ecaterina Vicleanu - 08 Ianuarie 2024

Ficatul de vită este o sursă importantă de vitamine şi minerale. Conține cea mai mare concentrație de vitamina B12, utilă în tratarea anemiei cronice. Ficatul de vită acționează ca un burete, care are capacitatea de a absorbi substanțele toxice și de a le elimina din organism. Este recomandat ficatul de vită în dieta persoanelor care suferă de anemie, osteoporoză, cancer, febră, insuficiență renală, vedere scăzută, oboseală cronică etc.

Rețete

Ficat de vită cu ceapă

Ingrediente: 500 g ficat de vită feliat, 100 g unt, 2 cepe, 1 vârf de linguriță chimen praf, 1 vârf de linguriță piper, sare după gust. Preparare: Se amestecă sarea cu chimenul și piperul și se condimentează bine ficatul, apoi se lasă să stea 10-15 minute. Între timp, se curăță ceapa, se spală și se taie julien și se pune la sotat în unt, până capătă o culoare sticloasă; se adaugă ficatul și se continuă procesul de gătire. Nu se fierbe prea tare, pentru a nu se distruge textura ficatului. Se poate servi cu diverse garnituri, cum ar fi piure de cartofi sau orez.

Pate de ficat de vită

Ingrediente: 500 g ficat de vită, 500 g ceapă albă, 100 g unt, sare și piper după gust, 1 vârf de linguriță nucșoară și cimbru, 50 ml cognac, 100 g unt la temperatura camerei. Preparare: Se taie ceapa pești­șor, se pune într-o tigaie untul la topit și se adaugă ceapa, care se lasă pentru 5-10 minute la călit, la foc potrivit; se adaugă ficatul cură­țat și tăiat cubulețe și se călește împreună cu ceapa aproximativ 10-15 minute, amestecând din când în când să nu se ardă. Când este gata, se dă tigaia deoparte și se presară condimentele. După ce s-a răcit ficatul, se pune toată com­poziția în blender, se adaugă untul la temperatura camerei și cognacul, apoi se mixează până se obține consistența dorită. Când este gata, se pune în recipientul dorit și se dă la frigider pentru câteva ore, apoi se poate consuma.