Filme despre nuntă, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina
Astra Film va prezenta trei documentare despre căsătorie în cadrul „Târgului de Fete“ de pe Muntele Găina, care va avea loc pe 19 şi 20 iulie. Astfel, la cunoscutul târg vor rula „The Last Peasants - A Good Wife/Ultimii ţărani-Nevasta cea bună“, „Bride kidnapping in Kyrgystan/Răpirea mireselor“ şi „Every Good Marriage Begins With Tears/Orice căsnicie reuşită începe cu lacrimi“. Documentarul „Nevasta cea bună“, realizat de Angus Macqueen pentru BBC, spune povestea lui Mihai, un băiat dintr-un sat din Maramureş, în pragul alegerii unei soţii. Într-o lume în care valorile şi munca tradiţională sunt puse sub semnul întrebării, munca în străinătate devine opţiunea cea mai reală. Mihai trece prin greutăţi, dar în final se căsătoreşte cu o fată din sat.
„Răpirea mireselor“ de Petr Lom prezintă un obicei kârgâz, care încă mai funcţionează, chiar dacă a fost declarat ilegal cu câţiva ani în urmă. În Kârgâstan, fostă republică sovietică, bărbaţii îşi răpesc viitoarele soţii. De obicei, viitorul mire cheamă câţiva prieteni, închiriază o maşină, urmăreşte fiecare mişcare a fetei pe care a pus ochii şi, la momentul oportun, o răpeşte de pe stradă şi o duce în casa părinţilor lui. Imediat, o delegaţie pleacă la familia fetei, pentru a-i pune în temă cu răpirea. În aşteptarea unei hotărâri, fata rămâne în casa bărbatului care a răpit-o, păzită de rudele acestuia. Filmul spune povestea a patru fete care au fost răpite fără voia lor. „Orice căsnicie reuşită începe cu lacrimi“ de Simon Chambers spune povestea lui Shahanara Begum, o tânără londoneză de 20 de ani, căreia îi place stilul de viaţă occidental. Tânăra poartă haine provocatoare, chiar dacă a fost educată în cultura musulmană. Pentru a aplana conflictele cu familia sa, Shahanara acceptă o căsătorie aranjată. Proiecţia celor trei documentare, care se va desfăşura sub titulatura „Astra Film pe Muntele Dragostei“ este organizată de „Astra“ Film şi Uniunea Munţilor Apuseni, cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba. Muntele Găina, denumit şi Muntele Dragostei, este locul unui târg foarte vechi, unde sunt peţite fetele.