Filmul ca provocare pentru cunoaşterea sinelui

Data: 05 Noiembrie 2012

La sfârşitul lui octombrie, Bucureştiul a găzduit pentru prima dată Festivalul Internaţional de Psihanaliză şi Film în mallul din Băneasa. Directorul festivalului, reputatul critic de film Margareta Irina Nistor, a declarat că printr-un asemenea eveniment Bucureştiul poate deveni un centru de atracţie pentru lumea largă. Filmul, la ora actuală, completăm noi, nu mai este doar un produs estetic, ci şi o cale de-a investiga ascunzişurile sufletului omenesc. Fiecare proiecţie a fost urmată de discuţii conduse de psihanalişti şi psihoterapeuţi. Întrebările pe care peliculele problematizante le-au pus spectatorilor au fost limpezite într-o manieră elegantă de cei invitaţi. Am avut de-a face cu premiere absolute la noi în ţară precum " Take this waltz" în regia Sarei Polley, titlu inspirat de o melodie a lui Leonard Cohen, "În derivă" (II) al lui Constantin Popescu, cu Marcel Iureş în rolul principal, şi nu mai puţin interesantul "Elles" cu Juliete Binoche mai în vârstă, dar la fel de fermecătoare. Tot ce am văzut ne-a confirmat o intuiţie mai veche: aceea că în condiţiile de confort ale lumii contemporane sufletul omului este mai neliniştit şi mai răvăşit ca niciodată. Omul se zbuciumă ori fiindcă şi-a pierdut credinţa, ori fiindcă doreşte să străbată poteci alunecoase. Bunăoară "Take this waltz" reia tema conjugală ameninţată de primejdia apariţiei celui de-al treilea care spulberă ceva deja intrat în criză. Dar dacă ne amintim de celebrul "Falling in love" cu De Niro şi Meryl Streep vedem că nimic nu e nou sub soare. Totuşi, cineasta îşi aşază eroii într-o perpetuă stare dilematică pe care o nuanţează detaliile vieţii de zi cu zi. Michelle Williams face un rol de maximă fineţe şi verosimilitate, în aşa fel încât orice femeie s-ar putea recunoaşte în ezitările şi imboldurile protagonistei. Un Montreal catifelat este locul de desfăşurare al filmului, metropolă îmbelşugată, dar care nu fereşte pe nimeni de singurătate şi de vicii subtile. Morala peliculei este dată tocmai de liniştea maiestuoasă a oceanului, replică serenă la paşii timizi făcuţi de om peste abis. Şi celelalte pelicule au oferit destule momente de reflecţie, determinându-i pe spectatori să-şi ia mai în serios viaţa de acum încolo. Festivalul nu s-a dorit aşadar ceva gratuit, ci a funcţionat ca o provocare pentru a privi adânc în noi înşine.