Finalul Congresului „Pavlia” din Grecia
Pe parcursul ultimelor zile, în orașul grecesc Veria (Boeria) s-au desfășurat lucrările celei de-a 28-a ediții a Congresului științific internațional „Pavlia”. Tema din acest an a congresului a fost „Sfântul Pavel și administrarea crizelor”. Evenimentul a fost organizat de Mitropolia Veriei, Naoussei și Kampaniei, păstorită de Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon.
În orașul Veria este organizat anual acest congres, în preajma zilei de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Evenimentul constă într-o serie de manifestări religios-culturale dedicate cinstirii întemeietorului Bisericii Greciei, Sfântul Apostol Pavel. În acest an, Congresul „Pavlia” s-a desfășurat în perioada 26-28 iunie, fiind găzduit de Casa de cultură și artă a orașului. Din partea Bisericii Ortodoxe Române au participat Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
În cadrul ședinței inaugurale din seara zilei de duminică, Episcopul-vicar patriarhal a dat citire mesajului transmis de Întâistătătorul Bisericii noastre. În continuare, lucrările congresului s-au desfășurat în mai multe sesiuni pe parcursul zilelor de luni și marți. Evenimentele dedicate marelui apostol au culminat miercuri, 29 iunie, în ziua cinstirii sale, când Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de ierarhi din mai multe Biserici Ortodoxe surori în Catedrala veche din Veria. La ceas de seară au avut loc și o procesiune și săvârșirea slujbei Vecerniei la Altarul Sfântului Apostol Pavel din localitate.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a oferit mai multe detalii cu privire la desfășurarea evenimentelor: „Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a încheiat a 28-a ediție a acestui congres foarte important organizat de Mitropolia Veriei, Naoussei și Kampaniei. De 28 de ani sunt convocați ierarhi în cadrul Congresului «Pavlia> din cetatea Veria, din apropierea Tesalonicului, unde Sfântul Apostol Pavel a transmis mesajul Evangheliei și a fost bine primit. Această primire s-a concretizat într-o lucrare teologică și o interpretare a mesajului paulin al Apostolului neamurilor. În egală măsură, Sfântul Apostol Pavel este temelia teologiei biblice, dogmatice și liturgice. Ediția din acest an a Congresului «Pavlia> a fost consacrată, după cei doi ani de pandemie, modului în care Biserica Ortodoxă poate astăzi depăși diferite crize provocate de suferință, boli, războaie și alte încercări. Toate aceste crize pot fi analizate în mod înțelept, plecând de la logica paulină: «Pe toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte» (Filipeni 4, 13)”.
Anul viitor, tema acestui congres va fi „Apostolul Pavel și moștenirea culturii elenistice: 2.300 de ani de la moartea lui Alexandru cel Mare”.