Fonduri pentru fermierii care cultivă soiuri româneşti
Peste 50.000 de fermieri din sectoarele vegetal şi zootehnic ar putea beneficia, în 2017, de ajutoare suplimentare în valoare totală de 240 milioane de euro. Mai exact, de acest ajutor vor beneficia agricultorii care cultivă soiuri româneşti de roşii şi le vor livra centrelor de colectare, dar și crescătorii de porci care vor fi sacrificați în vederea asigurării consumului intern.
Tomatele şi carnea de porc sunt primele două produse incluse în programul de susţinere a produselor deficitare în balanţa comercială a României, mai exact în capitolul politici agricole şi de dezvoltare rurală din cadrul Programului de guvernare 2017-2020. Acest program, care începe în 2017, „prevede acordarea de sume fixe pe o perioadă de 8 ani la două produse dintre cele mai deficitare în balanţa comercială”, potrivit documentului, preluat de Agerpres. Startul va fi dat „prin selectarea, pe baza datelor statistice, a câte două produse agroalimentare deficitare, iar primele produse sunt tomatele şi carnea de porc”, se mai arată în respectivul program.
Scopul acestuia este reducerea importurilor şi asigurarea consumului din producţie internă, iar alocarea suplimentară anuală se ridică la 240 de milioane de euro. Pentru acest an, la tomate se acordă o sumă de 3.000 de euro pentru 1.000 de metri pătraţi, dacă sunt cultivate soiuri româneşti şi dacă se realizează o producţie de 2 kg/mp ce va fi predată ulterior centrelor de colectare, odată cu justificarea producţiei obţinute şi a destinaţiei acesteia. Pentru carnea de porc se va acorda suma de 10.000 de euro pentru un efectiv de 200 capete la îngrăşat, în condiţiile creşterii, îngrăşării, sacrificării şi livrării cantităţii de 20 de tone de carne de porc, odată cu justificarea producţiei şi a destinaţiei acesteia.
Programul de susţinere pentru produse deficitare se va derula pe durata a opt ani, cu adăugarea, anual, a două noi produse. În opinia guvernanţilor, beneficiarii acestui program sunt 40.000 de fermieri care cultivă tomate şi 12.000 de crescători de porci. În ceea ce priveşte programul de stimulare a producţiei vegetale, zootehnice şi a acvaculturii, noul Guvern are în vedere înfiinţarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garanţii de stat în proporţie de 80% din valoarea creditului de producţie, cu o dobândă de 2% peste dobânda ROBOR la un an și pentru un plafon de maximum un milion de euro. Beneficiarii sunt unităţile din agricultură, zootehnie şi acvacultură care urmăresc creşterea producţiei şi calităţii acesteia, destinate pieţei interne şi externe, adică cel puţin 10.000 de societăţi din agricultură producătoare de produse atât pentru piața internă, cât și pentru export. „Prin acordarea de credite cu garanţii de stat vor putea fi executate la timp şi în bune condiţii lucrările specifice fiecărui domeniu, determinându-se o creştere şi o garanţie a producţiei agricole, implicit a fondului de marfă destinat pieţei. Numărul de societăţi şi volumul de credite derulate vor determina o creştere cu 10% a producţiei destinate pieţei interne şi externe”, se precizează în același document.