Fonduri pentru racordarea la electricitate a 10.000 de gospodării
România va beneficia de fonduri nerambursabile, în exerciţiul financiar 2014-2021, în valoare de 502,5 milioane de euro, reprezentând granturi SEE (Spaţiul Economic European) şi norvegiene. Cu o parte din acești bani vor fi racordate la reţeaua de electricitate 10.000 de gospodării, din cele circa 100.000 de gospodării neconectate, în prezent, la rețeaua de curent electric.
„ Un număr de 100.000 de gospodării din România sunt, la ora actuală, neracordate la reţeaua de electricitate, dar cu ajutorul granturilor SEE şi norvegiene vom putea aduce energie electrică în 10.000 de gospodării, în cursul anului viitor”, a declarat, recent, ministrul energiei, Victor Grigorescu, prezent la conferinţa Green Industry Innovation. Acesta a anunțat că Norvegia este parte integrantă din proiectele derulate în România și că „pentru prima dată, abordăm subiectul sărăciei energetice, în noul exerciţiu financiar, pentru granturile SEE şi norvegiene”. Ministrul a subliniat că este vorba despre „conectarea la reţeaua de energie electrică”, estimând că, „la ora actuală, avem cam 100.000 de gospodării neracordate la reţeaua de electricitate”. Victor Grigorescu a spus că s-au discutat, în acest sens, o serie de soluții, „prin care fondurile norvegiene să ne poată ajuta să rezolvăm această problemă. Mă bucur că am introdus pe lista de priorităţi un număr de 10.000 de gospodării, care ar urma să fie racordate, în cursul anului viitor, la reţeaua de energie electrică, ceea ce înseamnă 10% din totalul de 100.000”.
Pe de altă parte, ministrul energiei a afirmat că cercetarea şi dezvoltarea în domeniul energetic sunt foarte importante, iar parteneriatele între institutele de cercetare din România şi cele din Norvegia sunt esenţiale în derularea de proiecte finanţate din granturi SEE şi norvegiene. `O delegaţie de cercetători români va vizita Norvegia, în cursul săptămânii viitoare, din câte ştiu Universitatea din Trondheim, pentru un schimb de experienţă. Este o bună oportunitate pentru mine să mulţumesc Innovatian Norway pentru rolul important pe care l-a avut la dezvoltarea proiectelor şi sper să existe o colaborare şi pe viitor. Aici mă gândesc la parteneriatul dintre Innovation Norway şi Ministerul Energiei. Sunt deosebit de bucuros că acordul pentru aceste granturi, semnat joi (13 octombrie 2016, n.r.), are o componentă importantă pentru sectorul energiei”, a subliniat Victor Grigorescu.
România va beneficia de fonduri nerambursabile în valoare de 502,5 milioane de euro, prin intermediul granturilor SEE şi norvegiene, în exerciţiul financiar 2014-2021, în urma Memorandumurilor de Înţelegere parafate de ministrul fondurilor europene, Cristian Ghinea, şi secretarul de stat în cadrul Ministerului Norvegian al Afacerilor Externe, Elsbeth Tronstad, respectiv ministrul norvegian pentru SEE şi afaceri europene, Elisabeth Vok Aspaker. Prin intermediul granturilor SEE, proiectele derulate vor primi finanţare în valoare de 275,2 milioane de euro, în timp ce prin granturile norvegiene, există fonduri de 227,3 milioane de euro.
Granturile SEE şi norvegiene reprezintă contribuţia Islandei, a Principatului Liechtenstein şi a Regatului Norvegiei la reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi consolidarea relaţiilor bilaterale între statele beneficiare şi cele donatoare.
Potrivit noilor acorduri, se va avea în vedere finanţarea unor domenii precum dezvoltarea locală şi combaterea sărăciei, îmbunătăţirea situaţiei romilor, sănătate publică, inovare, mediu de afaceri şi IMM-uri, sectorul ONG, cercetare şi educaţie, eficienţă energetică, energie regenerabilă şi mediu, patrimoniu şi schimb cultural, justiţie, servicii corecţionale şi afaceri interne.