Fraţii Buzeşti şi ctitoriile lor

Neamul Buzeştilor străluceşte în istoria poporului românesc şi în spiritualitatea creştină prin cei trei fraţi, Radu, Preda şi Stroe, dregători viteji, a căror epocă glorioasă a început sub Mihai Viteazul, banul Craiovei. Credinţa strămoşească, moştenită de la părinţi, şi dragostea de neam i-au determinat pe boierii feudali să ridice câteva ctitorii bisericeşti în Cetatea Băniei şi în vechiul judeţ Romanaţi.

Cei trei fraţi Buzeşti, Radu, Preda şi Stroe, s-au distins în mod deosebit în timpul campaniilor purtate de Mihai Viteazul împotriva armatelor otomane, pentru apărarea independenţei teritoriului românesc, numărându-se printre cei mai importanţi sfetnici ai domnitorului. Reprezentând o familie bogată de boieri, au participat activ în viaţa obştei, impunându-se în anumite momente ca forţă politică. Sursele istorice menţionează că locul lor de baştină a fost satul Cepturoaia, în care au ridicat Mănăstirea Căluiu, unde au fost înhumaţi. Boierii Buzeşti s-au bucurat şi de atenţia istoricilor noştri N. Iorga, Al. Odobescu, Gr. Tocilescu, care au relevat cu pricepere faptele lor de vitejie. Mănăstirea Căluiu, "reşedinţa" preferată Marii feudali, Radu, Preda şi Stroe Buzescu, pe lângă bravura nativă (vitejia, o virtute moştenită de la tatăl lor), aveau şi un pronunţat simţ religios, trăind în numeroasele bătălii purtate sentimentul că moartea îi putea secera în orice clipă. Acestui sentiment i se datorează poate şi mulţimea ctitoriilor bisericeşti. Ei au ridicat Mănăstirea Stăneşti şi, într-o anumită măsură, Mănăstirea Dobruşa; se pare că şi Schitul Jgheabul din Ţinutul Vâlcii şi Mănăstirea Căluiu sau Ceptura din nordul judeţului Romanaţi sunt ctitorii care îşi pomenesc cu sfinţenie întemeietorii. Despre aceste mănăstiri s-a scris câte ceva în hrisoavele vremii, dar multe amănunte rămân cu totul necunoscute. Mănăstirea Căluiu, aşezată între dealuri, în vecinătatea oraşului Balş, a fost lăcaşul de cult preferat de Buzeşti. Cu aspect de castel feudal, zidit cu scop de apărare, aşezarea monahală a fost ridicată cu sprijinul fraţilor Buzeşti în 1588. În urma tipăririi izvoarelor istorice româneşti, aflăm mai multe despre această sfântă mănăstire: "La 19 aprilie 1585 vedem că Radu, mare armaş, slujbă în care stau mai ales bărbaţi energici, spătarul Preda şi postelnicul Stroe dăruiesc Mănăstirii Căluiu satele Uleanei şi Chinteşti". Dar cea mai sigură mărturie o face chiar Radu Buzescu, ajuns ban, prin "diata" sa care arată cum, în decursul anului 1610, i-a trimis Dumnezeu "o boală îndelungată de peste un an şi opt săptămâni. Văzând cum mă slăbeşte această boală, a venit timpul să plătesc Datornicului datoria. Deci, într-aceea, mi-am tocmit toată casa mea şi mi-am împărţit moşiile, satele şi toată strânsoarea mea de la tinereţe şi până la bătrâneţe". El continuă, arătând ce să se cheltuiască la îngroparea sa: "Să se dea 3.000 de galbeni la săraci şi călugări, popi, care se vor ruga pentru păcatele mele. Să se dea apoi 1.000 de galbeni pentru a se săvârşi lucrul la Mănăstirea Cepturoaia, ce se zice Căluiu. Încă 1.000 de galbeni la fiecare dintre Mănăstirile Stăneşti şi Dobruşa, ca să isprăvească lucrul şi să se dreagă cele ce trebuie". Astfel, după ce a fost aşezată piatra de temelie a acestui aşezământ monahal de către domnitorul Neagoe Basarab, ajutorul Buzeştilor a înlesnit ridicarea lăcaşului sfânt ce dăinuie şi astăzi. Mănăstirea Stăneşti, locul de veci al viteazului Stroe În aceeaşi diată a lui Radu Buzescu se aminteşte şi de Mănăstirea Stăneşti (comuna Strejeşti - Olt). Istoricul N. Iorga relatează următoarele cu privire la această a doua ctitorie a Buzeştilor: "Înainte, bisericuţa de cărămidă cu uşile şi fereştile tivite în piatră şi un singur turn de zid, avea o înfăţişare mai modestă. Ctitorul este Giura, bunicul boerilor Buzeşti, fiul său Mogoş şi alt Mogoş, feciorul celui dintâiu. În pronaos se află piatra scrisă care acoperă rămăşiţele lui Stroe Buzescu, răpus după lupta lui învingătoare cu nepotul Hanului tătăresc, la 1602, şi marmura, cu pisania ştearsă, care acoperă trupul credincioasei lui soţii, Sima". Nu trebuie uitată nici ctitoria boierilor Buzeşti din oraşul Craiova, amplasată pe strada care le poartă numele: Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil". Începuturile acestui vechi lăcaş se leagă de numele celor trei fraţi, căci, aşa cum arată Pisania aflată deasupra uşii de la intrare, biserica îşi datorează întemeierea acestora: "Această Sfântă Biserică, cu numele Gogu şi Polina Vorvoreanu, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost zidită din temelie de către fraţii Buzeşti în sec. XVI". Acest amănunt deloc simplu este susţinut şi de pictarea fraţilor Buzeşti atunci când biserica a fost restaurată de Comisia Monumentelor Istorice, în perioada 1929-1933. În cinstea acestor dregători viteji a fost ridicat un monument în oraşul Craiova, în faţa Liceului "Fraţii Buzeşti". Grupul statuar a fost realizat de artistul Boris Caragea şi are valoare de monument istoric. Biserica din Străjeştii de Vâlcea În sfârşit, ajungem la ultima ctitorie a neamului Buzeştilor, la Străjeşti, în sudul judeţului Vâlcea. Dacă vom răsfoi acelaşi studiu bine întocmit al istoricului Nicolae Iorga, "România, cum era până la 1918", vom găsi câteva date elocvente: "Biserica pare veche; turnul clopotelor poartă vulturul cu două capete. El are o putere ce nu se întâlneşte în lucrările epocilor mai apropiate de noi. Dar e numai o ctitorie a ultimului Buzescu, Constantin, care se intitulează pe piatra cea frumoasă a mormântului său din 1831: sfârşitul neamului său". Din nefericire pentru neamul oltenesc şi ctitoriile ridicate, neamul Buzeştilor s-a stins treptat. În biserica din satul Strejeştii de Sus, judeţul Olt, se găseşte mormântul ultimului reprezentant al Buzeştilor, pe a cărui piatră sunt aşternute versurile: "Buzăştii, ce din vechime/ Pentru ţară s-au jertfit/ S-au sfârşit acum prin mine,/ Precum Domnul a voit". Radu, Preda şi Stroe, ctitori de biserici şi mănăstiri În părţile Drăgăşanilor a fost ridicată Mănăstirea Dobruşa (judeţul Vâlcea), de care pomeneşte Radu clucer Buzescu în "diată", dar despre care nu se găsesc prea multe informaţii. Într-un document înmânat la 20 aprilie 1604 de către voievodul Radu Şerban Mănăstirii Dobruşa, pentru a o apăra de încercarea de uzurpare a averilor acestui sfânt lăcaş de către Secară armaşul, găsim ca martori apărători pe Radu Buzescu şi fratele său, Preda. Alte documente nu au mai fost descoperite, deşi acest monument bisericesc are un trecut istoric foarte îndepărtat.