„Funcționarul destinului”. Despre pierdere și regăsire
Un el veşnic ocupat cu treburile la firmă, o ea plină de mâhniri şi lucruri nerostite, aşteptându-l până noaptea târziu, o „dată aniversară” specifică începuturilor de relaţie, dar a cărei amintire este total diferită în minţile lor, glume amare şi o încărcătură specifică psihologiei de cuplu, iată ingredientele principale ale piesei de teatru „Funcţionarul destinului”, jucată recent pe scena Teatrului Nottara.
Piesa de teatru „Funcţionarul destinului”, regizată de Anca Maria Colţeanu şi jucată de actorii Teatrului Nottara Vali Pena, Dani Popescu şi Dan Bordeianu, a fost scrisă de Horia Gârbea în anul 1992, iar premiera a avut loc în iunie 2014. Actualitatea ei este deplină, iar impactul pe care îl resimţi ca martor al pierderii şi regăsirii unui cuplu în criză, deloc neglijabil. Criză pe care mult timp cei doi protagonişti nici nu o sesizează, ea doar mocneşte, totul părând a fi bine - el aduce bani în casă, iar ea, casnică, îl așteaptă iubitoare până la ore înaintate, după interminabilele lui şedinţe de marketing de la firmă.
Contrapunctul este excelent creat de autorul piesei şi energizat temeinic și credibil de actori: pe fondul unor glumiţe de cuplu, făcute pe marginea aniversării unui eveniment pe care fiecare l-a trăit diferit, chiar la extreme, umbrele ies la suprafaţă şi drama se arată în toată dimensiunea ei, însă dând şi loc destinului, prin „funcţionarul” său - Dan Bordeianu, de a-şi pune propriile accente surprinzătoare, cu rol vindecător.
Chiar „funcţionarul” îşi defineşte rolul, în Actul II:
„CLEO: Dar eşti actor...
STRĂINUL: Actor? Da şi nu. Mai degrabă, funcţionar al destinului. Aţi observat că apar întotdeauna în momentele-cheie? Oricum, nelipsit de la aniversări şi comemorări.
FRED: Da, înţeleg... de fapt...
STRĂINUL: De fapt, sudez şi repar destine. Cam bombastic, dar exact.”
Am avut şansa de a vedea această piesă de calitate nu pe scena obişnuită a Teatrului Nottara, ci în sala din Parcul Sebastian al sectorului 5 din Bucureşti. O experienţă interesantă. Intrarea fiind liberă, se poate întâmpla ca printre spectatori să se afle şi oameni mai puţin deprinşi cu reprezentaţiile teatrale, acest lucru ducând la mici stângăcii amuzante, cum ar fi niște aplauze în momente nepotrivite.
Un alt moment de neuitat a fost improvizaţia făcută de Dan Bordeianu, ca să readucă tăcerea într-un grup de câţiva copilaşi care începuseră să-şi piardă răbdarea, numindu-i „vecini neastâmpăraţi” şi privindu-i cu înţeles, lucru receptat clar de copii. Liniștea s-a restabilit imediat.
Cine este „funcţionarul destinului”, cei doi nu vor afla niciodată cu certitudine, dar întâmplarea aceasta bizară, de care îşi vor aminti mereu, îi va determina să se arate toleranţi între ei şi să rămână împreună.
Piesa este o dramă a psihologiei cuplului contemporan, care caută soluţia miraculoasă a continuării unei existenţe împreună. Fiecare pereche are momentele ei de ruptură, comice când se văd din afară, dar nu toate au şansa de a fi vizitate, la momentul oportun, de destin.
Funcţionarul destinului propune o rezolvare ideală a unui context nefericit, ajuns la punctul culminant, alimentat fiind de autoizolarea partenerilor dintr-un cuplu. Piesa în sine este semnul de întrebare pus de intervenţia inexplicabilă a unui personaj ciudat, pe care autorul îl numeşte funcţionar al destinului. Temerile individuale ale celor două personaje trimit spectatorul la o introspecţie atentă, obligându-l să se privească în oglindă şi să-şi asume propria proiecţie asupra partenerului de cuplu. (http://new.nottara.ro )
În concluzie, avem o piesă scrisă în 1992, când încă nu cunoșteam cuvântul „consumerism“, iar a lucra la patron era mai degrabă o aventură decât ceva aproape de la sine înțeles; înstrăinarea cuplurilor din cauza „stresului“ nu avea întinderea pe care o găsim astăzi, de aceea piesa este, în mod paradoxal, mai actuală decât atunci când a fost scrisă.