Generalizarea cultului Sfântul Mucenic Valahul

La o jumătate de secol de la martirizarea românului Ioan, care a refuzat trecerea la credinţa musulmană, învăţatul grec Ioan Cariofil, aflat la curtea voievodului Constantin Brâncoveanu, scria viaţa acestui sfânt. Un secol mai târziu, la 1799, viaţa martirului Ioan era tipărită la Veneţia de către Nicodim Aghioritul, 50 de ani mai târziu fiind retipărită la Atena. Patriarhia Ecumenică şi Ortodoxia greacă, în general, îl recunoşteau pe Ioan Valahul ca sfânt, trecându-l în mineiul tipărit la Constantinopol în 1843. La români viaţa sfântului a fost tipărită, prima dată în 1801, la Bucureşti, fiind mai apoi trecut în mineiul de la Neamţ din 1846. Sf. Mucenic Ioan Valahul intrase în conştiinţa credincioşilor români şi greci deopotrivă, dar generalizarea cultului s-a săvârşit abia în februarie 1950, prin decizia Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, în plin regim stalinist în România, cultul sfântului martirizat de otomani şi recunoscut de greci şi români era generalizat prin ample solemnităţi desfăşurate la Catedrala mitropolitană din Craiova, după cum se poate vedea în fotografia de epocă.