Generatoare pentru stimularea precipitaţiilor în Vrancea
În premieră în România, a fost achiziționată tehnologie performantă pentru stimularea norilor de precipitații, tehnologie care se folosește cu succes pe plan mondial. Este vorba de zece generatoare pentru stimularea precipitaţiilor care au intrat în dotarea Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova II din Vrancea, judeţ care a fost printre cele mai afectate de seceta din acest an.
„Aceste generatoare, fiind folosite pe scară largă în Croaţia, Franţa, Spania, China sau America de Nord, nu sunt la nivel de teste experimentale, deja şi-au demonstrat eficacitatea”, a declarat prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, potrivit Agerpres.
Reprezentanţii Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova II Vrancea au explicat că generatoarele funcționează pe același principiu folosit și la rachetele antigrindină, cel al însămânţării norilor cu iodură de argint, substanță care s-a dovedit că nu dăunează mediului.
„Vom implementa un program de stimulare a precipitaţiilor utilizând tehnologia generatoarelor terestre. Vom face acest program pe cel puţin 60 de zile, în perioada sezonului rece. Este o perioadă favorabilă însămânţării norilor de joasă altitudine, cu un minim de umiditate, şi vom încerca să stimulăm atât precipitaţiile, dar şi zăpada pe zona montană. Vom introduce substanţa activă, iodură de argint, în norii cu potenţial de precipitare, creând nuclee de condensare”, a spus directorul unităţii, Ionuţ Lazăr.
Potrivit prefectului, acţiunile de combatere a secetei au în vedere şi alte demersuri, între care continuarea lucrărilor la canalul Siret Bărăgan şi contractarea unor avioane care stimulează norii încărcaţi cu precipitaţii. (C. Z.)