Geniul colindelor româneşti - profunzimea teologică a conţinutului şi simplitatea formei
Ne aflăm în ultima partea a Postului Crăciunului, perioadă de intensificare a pregătirii noastre duhovniceşti, pentru a întâmpina cu vrednicie şi cu bucurie Naşterea Domnului Iisus Hristos, „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om“, aşa cum mărturisim în Simbolul de credinţă al Bisericii Ortodoxe.
Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Sfântul Evanghelist Ioan, supranumit Teologul sau Apostolul iubirii, copleşit de măreţia iubirii divine milostive, spune că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16).
Una dintre expresiile cele mai vii ale tradiţiei poporului român, prin care a exprimat poetic taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, se regăseşte în colinde.
La români, colindele se remarcă prin profunzimea teologică şi simplitatea formei, ca manifestare vie a culturii teologice şi duhovniceşti populare.
Bogăţia teologică şi spirituală a colindelor de Crăciun vine din învăţătura Bisericii Ortodoxe, inspirată de textul Evangheliei şi de scrierile Sfinţilor Părinţi, care au meditat profund la taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, arătată nouă prin Întruparea şi Naşterea Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos.
Cuvintele de îndemn duhovnicesc, pe care le auzim cântându-se în această perioadă a marelui praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, ne cheamă pe toţi la întâlnirea sfântă şi mântuitoare cu Însuşi Iisus Hristos, Cel Care, plecând Cerurile şi pogorându-Se întru smerenie, vine şi astăzi la noi în multe forme, ca un călător sau pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor săraci, ale copiilor orfani şi ale bătrânilor abandonaţi, ale bolnavilor suferinzi şi singuri, ale oamenilor îndoliaţi şi întristaţi, ale oamenilor flămânzi şi fără de adăpost (cf. Matei 25, 31-46).
De aceea, mai ales acum, când în jurul nostru există multă suferinţă şi sărăcie, singurătate şi neajutorare, să aducem, prin cuvânt şi faptă, ajutor şi bucurie, încurajare şi speranţă, aşa cum ne învaţă Sfânta Evanghelie şi Sfânta Biserică. Să răspundem iubirii nemărginite a lui Hristos cu fapte ale iubirii noastre frăţeşti, ştiind că adevărata credinţă este credinţa „lucrătoare prin iubire“ (Galateni 5, 6).
Mulţumim Operei Naţionale Bucureşti, domnului director Răzvan Ioan Dincă, pentru sprijinul acordat organizării celei de-a VIII-a ediţii a concertului tradiţional de colinde Răsăritul cel de Sus al Patriarhiei Române.
Mulţumim celor trei formaţii corale: Corul Symbol al Patriarhiei Române, Corul Cantus Domini al Asociaţiei Studenţilor Teologi Ortodocşi (A.S.T.O.) - Bucureşti şi Corala Nicolae Lungu a Catedralei Patriarhale, care în această seară ne-au oferit un buchet de colinde şi cântări tradiţionale româneşti, dar şi din repertoriul muzical al altor popoare, interpretate cu deosebită sensibilitate şi măiestrie artistică.
Totodată, felicităm Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române pentru organizarea concertului de colinde Răsăritul cel de Sus şi binecuvântăm pe toţi participanţii la acest eveniment tradiţional, dorindu-le tuturor Sărbători fericite cu sănătate, pace şi bucurie sfântă, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cuvânt rostit la concertul tradiţional de colinde al Patriarhiei Române Răsăritul cel de Sus, organizat de Centrul de presă BASILICA, la Opera Naţională Bucureşti, marţi, 16 decembrie 2014.