George Uscătescu și vitalitatea spiritualității românești
În galeria românilor valoroşi ai exilului anticomunist se află şi George Uscătescu, scriitor, profesor universitar, promotor al culturii române în Spania. Născut în judeţul Gorj la 5 mai 1919, George Uscătescu a urmat cursurile liceale la Târgu-Jiu, a susţinut bacalaureatul la Craiova, studiind apoi Literele și Filosofia, cât şi Dreptul la Universitatea din Bucureşti.
În 1940, Nicolae Iorga l-a recomandat pentru o bursă de studii la Roma, acolo unde a şi realizat trei doctorate: în filosofie, litere și drept. Începând cu 1955 s-a stabilit definitiv în Spania, unde a avut o carieră universitară şi literară strălucită, fiind profesor la universitățile din Madrid, Barcelona, Valencia și Santander. Din 1970 a fost titularul Catedrei de teoria culturii şi estetică la Universitatea Copluntense din Madrid, urmaș al marilor profesori Eugenio d’Ors și Ortega y Gasset. A fost ales și preşedinte al Societăţii internaţionale de studii umaniste „Giovani Gentile” din Roma.
A scris studii strălucite pe teme de artă şi cultură universală, dar a abordat şi subiecte de istorie şi politologie, publicându-le mai ales în limbile spaniolă și italiană. S-a bucurat de o mare apreciere în mediile academice internaționale, fiind adesea invitat să predea în mari universităţi din Europa şi America.
George Uscătescu s-a implicat şi în menţinerea vie a conştiinţei româneşti între românii din afara granițelor. Pentru aceasta a înfiinţat la Madrid Cercul de studii filosofice „Destin”, dar a fost și împreună fondator cu alți intelectuali al celebrei reviste de cultură românească „Destin” (1951), pe care a condus-o douăzeci de ani. În paginile acesteia au publicat autori de prestigiu: Mircea Eliade, Vintilă Horia, Nicolae Herescu, Alexandru Ciorănescu, Aurel Răuță, Paul Miron, Virgil Ierunca, Ștefan Lupașcu, Alexandru Busuioceanu, Grigore Cugler, Monica Lovinescu, Pamfil Șeicaru, Nicu Caranica, Ștefan Baciu, Basil Munteanu, Horia Stamatu.
Scriitoarea Mihaela Albu, care a analizat întregul peisaj publicistic al exilului românesc anticomunist, scrie despre revista „Destin”: „Dintru început se specifică faptul că noua publicaţie nu apare pur şi simplu ca un adaos la presa din afara graniţelor, că «nu ar dori să fie [...] o nouă manifestare culturală a românilor în exil», ci vrea să se constituie ca o «atitudine» faţă de tot ceea ce se întâmpla cu ţara şi cu românii în acele vremuri. Deoarece elitele «aruncate […] dincolo de ţară» erau receptate ca adevărate «monade de viaţă şi cultură românească», redactorii porneau demersul de editare de la ideea că aceste elite puteau fi o «prelungire rodnică, în neîncetată poziţie de veghe a patriei şi a pământului românesc». Pe de altă parte, cu o atitudine echidistantă, iniţiatorii publicaţiei (şi aici trebuie menţionat din nou în primul rând tot George Uscătescu) nu izolau activitatea culturală a românilor din exil de cea de acasă şi, chiar dacă în ţară se instalase un regim de ocupaţie, nu o considerau un «hiatus» sau cu rădăcinile «în aer», ci ca o continuitate, fenomenul cultural românesc fiind astfel privit ca «un tot organic». Mai mult chiar: continuând să scrie, dar în alt spaţiu şi luând contact direct cu alte culturi, intelectualii români din exil evidenţiază şi mai pregnant valoarea culturii în care s-au format, subliniind permanent că aceasta este «o cultură cu posibilităţi universale, cu responsabilităţi universale»”.
Dincolo de sutele de articole erudite publicate în presa culturală spaniolă, Uscătescu este autorul a 80 de cărţi. Spaniolii îl consideră un mare umanist al culturii hispanice, iar pentru activitatea sa culturală l-au distins cu Premiul Uniunii Latine (1957), Premiul Unităţii Europene (1964) şi Premiul Naţional de Literatură al Spaniei (1970).
Dintre cărţile sale, 12 sunt pe teme culturale româneşti. Opera sa în limba română cuprinde următoarele volume: „Nou itinerar”, versuri (Madrid, 1968); „Melc siderat”, versuri (Madrid, 1974); „Memoria pădurii”, versuri (Madrid, 1977); „Poezii” (Bucureşti, 1981); „Brâncuşi şi arta secolului” (Bucureşti, 1985); „Trilogia culturii” (Bucureşti, 1987); „Pledoarie pentru Europa” (Bucureşti, 1990); „Timp şi destin” (Madrid, 1993).
George Uscătescu scria într-un studiu că marele sculptor Constantin Brâncuși este „un artist reprezentativ al geniului românesc în cea mai precisă semnificaţie a cuvântului. El aparţine culturii noastre, tocmai prin faptul că, într-un moment de nesiguranţă, de dibuiri, de «entropie» a creativităţii culturale în lume, oferă în domeniul plastic o «formulă» creatoare de caracter universal. Una dintre acele formule miraculoase care fac astăzi posibilă o cultură planetară, o artă planetară”.
În 1989, a publicat la Madrid volumul „Luceafărul la centenar” (poem dramatic în proză), dedicat, desigur, lui Mihai Eminescu. Despre această lucrare, Constantin Cubleșan spune că „este integrată perfect întregii creații a lui George Uscătescu, în care poetul și profesorul de la Madrid edifică o ardentă pledoarie pentru vitalitatea spiritualității poporului nostru”.
După căderea regimului comunist a revăzut România şi a donat 100 de cărţi valoroase Bibliotecii Academiei Române. A încetat din viaţă la 11 iunie 1995 la Madrid.