Georgia: poliţia reprimă dur manifestaţiile opoziţiei
Autorităţile georgiene i-au dispersat dur ieri pe susţinătorii opoziţiei, care, de 6 zile, protestează neîncetat în faţa sediului parlamentului de la Tbilisi împotriva preşedinţiei. Manifestanţii au revenit după câteva ore în acelaşi loc şi şi-au reluat scandările vehemente la adresa preşedintelui Mihail Saakaşvili. Agenţii de poliţie au intrat în forţă printre manifestanţi, îndepărtând circa 100 dintre cei mai radicali opozanţi. Sute de tineri, scandând slogane anti-Saakaşvili, au revenit însă din nou pe poziţii câteva ore mai târziu, iar mulţimea a crescut rapid, numărul protestatarilor ridicându-se undeva în jurul valorii de 1.000. Forţele de ordine au făcut tot posibilul pentru a nu permite accesul demonstranţilor pe artera principală care trece prin faţa pieţei unde se află sediul parlamentului georgian şi i-au îngrădit pe aceştia într-un spaţiu restrâns din faţa clădirii.
Pe de altă parte, unul dintre reprezentanţii guvernului a acuzat opoziţia că ar fi impulsionată de forţe externe. Deşi nu a precizat direct care ar putea fi aceste forţe, aceasta ar putea fi o referire la Rusia, ţară care doreşte înlăturarea preşedintelui Saakaşvili. Opoziţia georgiană, care a adunat 50.000 de persoane vinerea trecută la Tbilisi, apoi 12.000 sâmbătă, are ca primă revendicare organizarea de alegeri legislative anticipate. Sâmbătă, conducătorii opoziţiei georgiene au cerut demisia preşedintelui Mihail Saakaşvili, care, în replică, a declarat că nu va ceda „şantajului“ şi că „alegeri legislative şi prezidenţiale vor avea loc ambele în toamna anului 2008, aşa cum prevede Constituţia“. Aceasta este cea mai importantă contestare populară în Georgia după „Revoluţia trandafirilor“ din noiembrie 2003, care l-a adus la putere pe Saakaşvili, pe atunci opozant prooccidental.