Ghelasie Basarabeanul și Ioan Zmeu, corifei ai Școlii psaltice de la Argeș
Muzica bisericească își are începutul la Argeș odată cu mutarea Sfântului Iachint de la Vicina la Curtea de Argeș. Această afirmație își are fundamentul în preocuparea neobosită a sfântului ierarh pentru pregătirea clerului în învățătura cărții și a cântării bisericești. Nu se cunosc date exacte și nici nume, însă se poate afirma că pe lângă instruirea liturgică trebuie să fi existat și una muzicală, mai ales că mulți tineri erau trimiși pentru a se desăvârși chiar la mănăstirile din Muntele Athos.
Noi informații despre cultivarea muzicii psaltice la Curtea de Argeș apar peste patru secole, în 1796, când aflăm dintr-un schimb de scrisori dintre negustorul Hagi Constantin Pop și un fiu sufletesc de-al acestuia numit Gheorghe despre faptul că la episcopie se învăța psaltichia dimpreună cu limba grecească: „Eu, Gheorghie, fiul sufletesc…, am ajuns la sfânta episcopie și m-am pus la grecie după cum ai scris dumneata și am învățat filandra și la octoih 4 glasuri și am învățat semnele psaltichiei și slovele cu glasurile lor, heruvicul pe glasul al 7-lea, priceasna de la morți, pe glasul acelaș, rânduiala vecerniii și a leturghiei, axioanele de preste an și aghioasele și acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, învăț anastasimatoaru și la octoih… și cânt la biserică, de resună mânăstirea și m-am făcut ipodiacon, adecă ceteț…”. De asemenea, din corespondența dintre Episcopul Iosif și negustorul Pop se poate observa grija pe care înaltul prelat o acorda muzicii bisericești: „Pentru Gheorghe, copilul ce mi l-ai trimis în anul trecut ... l-am dat la dascăl psaltu, ca să învețe cântări cu meșteșugul psaltichiei” și, în altă parte, „întâmplându-se a merge eu la Bucureși cu soroc de 10 zile l-am lăsat aici în seama unui om, ca să păzească biserica... Și până am venit eu de la București, am trimesu un dascăl aici ca să învețe pe câțiva dintre părinți și din copii la gramatică, între carii fiind și el” și iarăși, „după ce am venit de la București, am orânduit pe psalți ca să ia seama de cele ce au învățat, de le ține minte și să-i împileze la învățătură și cercetându-l, l-au găsit că cum n-ar fi învățat nimic și au început iarăși dintâi”.
Ghelasie Basarabeanul ne-a lăsat 50 de manuscrise psaltice
Activitatea muzicală de la Argeș s-a intensificat și mai mult, în secolul XIX, odată cu înființarea unei școli speciale de psaltichie, pe lângă seminar, de către elevii lui Macarie ieromonahul, Ghelasie Basarabeanul și pitarul Dimitrie. Potrivit Mitropolitului Nestor Vornicescu, cea mai veche menţiune cu privire la Ghelasie se găsește în ms. rom. 1187, f. 14 ν din B.A.R. (Aritmetică sau ştiinţa socotelii, Practică monahală, Fragment liturgic). Iată ce conține însemnarea: „Sfârşitul aritmeticii, 1823, aprilie 29. În sfânta mân. Mărgineni am venit la martie 27 şi am scris, ca să să ştie, Ghelasie ierod(iacon) Basarab. Când am mers cu aşezarea în Argeş, am fost leatul 1817 oct. 7”. A fost numit profesor și director la seminar, de către Episcopul-locotenent de Argeş, Samuil Tărtăşescu-Sinadon, în 1848, rămânând în această funcție până în 1855, când moare. Activitatea compozițională a lui Ghelasie s-a materializat în circa 50 de manuscrise psaltice cu autograf și copii ale acestora realizate de elevii de la seminar. Dintre compoziţiile sale datate menţionăm: Podobiile din ms. rom. 1280, f. 12 (B.A.R.), ms. 5916 de la Schitul Strihareţ, jud. Olt, Catavasiile grabnice, „cum s-au obişnuit aici în Ţara Românească”, chinonicele duminicale traduse în 1841, axioane, heruvice etc. răspândite în diferite manuscrise, cum ar fi ms. 513, 1191 (B.A.R.), ms. gr. 219, copiat în 1822 (Biblioteca Palatului Patriarhal), Binecuvântările Învierii pe glas 3, tipărite de A. V. Uncu în Antologhion, Bucureşti, 1947, pp. 52-55, cu menţiunea: „Dintr-un manuscris vechi, scris în anul 1857, care nu are autor, însă după părerea mea aceste binecuvântări sunt întocmite de Ieromonahul Ghelasie Basarabeanul. Neavând trecute timporalele, sunt aranjate după cum se văd de mine: arhidiacon Anton V. Uncu”. Totodată, pentru uzul elevilor de la Argeş, Ghelasie a aşezat pe note Pripelile lui Filotei de la Cozia, cântări care circulau oral. Un alt manuscris prețios este manuscrisul cu cota III - 78 de la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași. Importanța lui rezidă în faptul că i-a ajutat pe cercetători să stabilească data corectă a morții lui Ghelasie. Astfel, pe fila Bv este notat cu litere chirilice și latine: „Acest Docsastar(i) este făcut de părintele G(h)elasie (I)eropsaltul şi Arhimandritul, care au şi răposat la anul 1855, no(i)emvrie, 8, în sfânta episcopie (...) care docsastar(i) se află nedat în tipar(i), ci numai manuscript”. Din opera lui Ghelasie s-au publicat de către Editura Muzicală în 2005: Liturghier (280 de pagini), Doxastarul (287 de pagini), Vecernier și Utrenier (270 de pagini). Un loc aparte în opera lui Ghelasie o are Doxologia pe glasul 5. Melodia a intrat atât de mult în memoria colectivă a credincioșilor români din toată țara, încât cu greu se găsește cineva care să nu o știe.
Deşi opera lui Ghelasie nu se ridică la înălţimea celei a lui Macarie şi Anton Pann, totuși volumul uriaş de lucrări şi calitatea superioară şi frumuseţea estetică a înveşmântării melodice şi ornamentale din compoziţiile sale îl recomandă pentru a fi aşezat cu cinste între clasicii muzicii noastre bisericeşti.
Psaltul mitropoliei, la București
Un alt reprezentant de seamă al Școlii de muzică psaltică de la Curtea de Argeș din secolul al XIX-lea a fost profesorul și compozitorul Ioan Zmeu. S-a născut la 30 ianuarie 1860, în Botoşani. Întrucât tatăl său, Manolache Zmeu, era un distins protopsalt în Botoșani, a învăţat psaltichie la școala pe care acesta o conducea. Datorită frumoasei sale voci, dar și cunoștințelor de muzică desăvârșite la Ierusalim și Atena, este angajat ca protopsalt la biserica familiei boierești Balș din Dumbrăvenii Botoșanilor. La vârsta de 22 de ani, în 1882, pleacă la Râmnicu Vâlcea, unde funcţionează ca protopsalt la episcopie şi ca profesor la Școala de cântăreţi. Între 1886 și 1888 activează în Curtea de Argeş, fiind foarte apreciat de Episcopul Ghenadie Petrescu, unde se căsătoreşte cu fiica preotului Niţă Cristescu, cu care va avea 13 copii. Devenind Mitropolit Primat, Ghenadie Petrescu îl cheamă la București pe Ioan Zmeu, astfel că în 1894 îl găsim ca protopsalt la mitropolie şi director al Școlii de cântăreţi. Dar nu rămâne decât doi ani, reîntorcându-se în sânul familiei, fapt menționat pe un manuscris de la socrul său (B.A.R., ms. rom. 1980): „Această carte este dăruită subscrisului de socrul meu Preotul Niță Cristescu, din orașul Curtea de Argeș, la anul 1894, luna martie 1, când m-am permutat la București cu familia mea... demisionând din postul de protopsalt la Episcopia de Argeșu și copist în Cancelarie, ocupând în București 7 luni postul de cântăreț al II-lea la Mitropolie, copist în Cancelarie, secretaru la Consistoriu și profesor de muzică bisericească la Școala de cântăreți. Iar de la 1 octombrie acel anu am trecut în postul de protopsalt la Mitropolie ocupând și celelalte posturi. Spre aducere aminte am scris, I. Zme”. Îşi va da obştescul sfârşit la Argeş, la 28 aprilie 1922.
A alcătuit şi tipărit următoarele cărţi: 1. Cele unsprezece slave ale Evangheliilor duminicale prelucrate în mod practic (Voscresnele), Bucureşti, 1884 (111 pagini); 2. Utrenier şi Liturghier, Buzău, 1892 (327 de pagini); 3. Anastasimatar practic, raro-grabnic, prelucrat după Macarie, Anton Pann și Dimitrie Suceveanu, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1903 (291 de pagini); 4. Teoreticon sau Extract din teoria musicei eclesiastice pentru usul Școalelor de cântăreți din țară, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1903 (19 pagini); 5. Catavasierul muzical, Buzău, 1907; 6. Slujba sfinţirii bisericii, Buzău, 1908 (36 de pagini). Dintre lucrările netipărite amintim Cântece vechi și noi. Adunate, puse pe note și manuscrise de subsemnatul I. Zmeu (an 1888) în Biblioteca Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, fond George Breazu, Ms. rom. 4653. Un alt manuscris netipărit se află la Mănăstirea Lainici: Tomul Liturghiei și Tomul Utreniei, Grecește și Românește, 22 august 1896. Acest manuscris conține diferite compoziții, traduceri și prescurtări după mai mulți autori, precum și 22 de strofe ale cântecului Bătălia lui Mihai Viteazul cu melodie în glasul al VIII-lea. Alte melodii apreciate de cântăreții de strană sunt Heruvicul pe glasul V, Axionul de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, De tine se bucură... glas I (1889), Prochimenul din Postul Mare Să nu întorci fața Ta... glasul VIII, Polieleu, glasul VIII etc.
Protopsaltul Ioan Zmeu a fost un talent desăvârșit și o fire practică, îndreptând metrica sau melodia acolo unde era cazul pentru a simplifica execuția și încercând prin lucrările sale să se mențină pe linia tradițională a muzicii psaltice.
Figurile celor doi corifei ai Școlii de psaltichie de la Curtea de Argeș merită să rămână în amintirea tuturor cântăreților bisericești. Munca acestora de a traduce și de a compune ar trebui să insufle tinerilor compozitori același duh al tradiției psaltice. Melodiile cu săltări bruște sau prea ornamentate se găsesc foarte rar în compozițiile celor doi, de aceea ei vor constitui un exemplu de cumpătare și de isihie muzicală.