Ghiocelul şi monahul

Ieşind astăzi din chilie,

Am văzut cu bucurie, În zăpadă ciufulit, Primul ghiocel ivit. Şi am cugetat în sine Cât se-aseamănă de bine Ghiocelul cel sfios C-un călugăr cuvios. Albul lui neprihănit E cugetul curăţit De orice gând întinat; Capul lui mereu plecat Este chip şi-asemănare A călugărului care, Vrând privirea să-şi păzească, Se sileşte să privească Totdeauna în pământ. Trupul lui deşi plăpând, Este totuşi rezistent Şi călugăru-nţelept Îşi înmoaie prin postire Trupul nărăvaş din fire, Dar nu-şi pierde din vigoare, Ci, slăbind, devine tare. Cele trei petale fine, Adunate-ntr-o unime, Sunt sfintele juruinţe, Cele trei făgăduinţe Ce le face lui Hristos Tot monahul cuvios: Să trăiască-n ascultare, De cel mic şi de cel mare, Să-şi păzească fecioria Şi să rabde sărăcia. Ioan Stuparu, 2012