„Glasul Bucovinei”, revista românilor din Cernăuți

Revista trimestrială de istorie și cultură „Glasul Bucovinei” apare din anul 1994, fiind editată sub egida Institutului Cultural Român. Românii din regiunea Cernăuţi au simţit acut necesitatea de a redacta o revistă în care, cu argumente ştiinţifice şi documente de arhivă, să se recupereze tot ceea ce ţine de istorie şi cultură românească în Bucovina, inclusiv studii referitoare la prezent. Aceasta are un rol deosebit în menținerea identității românești și în promovarea culturii române.

În anul 1994, un grup de intelectuali cernăuţeni au hotărât să editeze o revistă de cultură şi istorie, o publicaţie de opinie şi recuperare a adevărului istoric, în condiţiile în care generaţiile care s-au format la şcoala sovietică şi, mai târziu, la cea ucraineană nu au avut posibilitatea de a-şi cunoaşte istoria, impunându-li-se o altă limbă şi mentalitate, istoria scrisă de „eliberatori” în care românii erau prezentaţi ca „ocupanţi”. A început un proces de conştientizare a identităţii naţionale, fiecare popor revendicându-şi drepturile la cultură şi învăţământ în limba maternă, la istorie, la întreţinerea unor relaţii fireşti cu patria istorică. În aceste condiţii, românii din regiunea Cernăuţi au simţit acut necesitatea de a redacta o revistă în care, cu argumente ştiinţifice şi documente de arhivă, să se recupereze tot ceea ce ţine de istorie şi cultură românească în Bucovina, inclusiv studii referitoare la actualitate. După lungi discuţii am căzut unanim de acord că trebuie să se numească „Glasul Bucovinei”, să fie o revistă despre Bucovina şi bucovineni, să reflecte toată multitudinea de probleme de istorie şi actualitate, începând cu studiile şi publicaţiile de folclor, literatură, creaţii literare şi încheind cu serioase studii de istorie şi demografie. „Glasul Bucovinei” este o revistă despre noi.

Program de dezvoltare naţională a românilor din regiunea Cernăuţi

Atunci, în 1994, am fost susţinuţi de către academicianul şi scriitorul Augustin Buzura, preşedintele Fundaţiei Culturale Române, ulterior Institutul Cultural Român. Doream să fim auziţi şi susţinuţi în activitatea noastră de renaştere naţională şi menţinere a conştiinţei naţionale, de asigurare a funcţionării limbii române în localităţile compact locuite de români, pentru folosirea limbii române în şcoli, inclusiv în şcolile profesionale şi la universitate, în biserici şi alte instituţii de cultură românească, pentru dobândirea statutului de popor băştinaş etc. Acestea au fost sistematizate şi formulate la început în Memoriul Societăţii pentru cultură românescă „Mihai Eminescu”  (1990), apoi în Programul de dezvoltare naţională a românilor din regiunea Cernăuţi, votat la Primul Congres al românilor din Cernăuţi (7 iunie 1992). Se menţionau, printre altele, necesitatea deschiderii unui centru de românologie, a asigurării unei activităţi editoriale şi a editării unor reviste ştiinţifice şi de cultură, organizarea unor simpozioane ştiinţifice în problemele de istorie şi cultură a românilor, demografie etc. Nu în ultimul rând, se dorea şi cercetarea istoriei românilor din Bucovina.

Puşi în faţa imposibilităţii de a se organiza în jurul unei instituţii ştiinţifice sau culturale, precum Institutul de ungarologie din Ujgorod, având un riguros program de activitate, fondarea revistei „Glasul Bucovinei” a însemnat pentru noi şi o eventuală organizare a muncii ştiinţifice şi editoriale a intelectualităţii din Ucraina, o încercare, timidă la început, de a grupa în jurul ei şi specialişti din România, Republica Moldova şi alte ţări, mai ales pe cei de origine bucovineană. Sub egida revistei au fost organizate pe parcurs câteva conferinţe ştiinţifice, concursuri pentru tineret, întâlniri cu cititorii, iar în 1996, colectivul de redacţie al „Glasului Bucovinei” a fondat, la Cernăuţi, Editura „Alexandru cel Bun” cu Biblioteca „Glasul Bucovinei”. Cu toate că, din lipsă de fonduri, realizările editurii sunt încă foarte modeste, s-a reuşit totuşi editarea unor cărţi importante. Evident nu ne-am putut permite editarea unor cărţi şi materiale pentru comercializare, obiectivele fiind legate de asigurarea cu carte şcolară şi a unor cărţi ştiinţifice.

Necesitatea de a recupera adevărul istoric

În articolul-program al revistei „Glasul Bucovinei” la început de drum scriam: „Stăpâniţi de sentimentul haosului total ce domneşte în noi şi în afara noastră, de procesul anevoios de redresare economică, care este mai mult o dorinţă de a-l considera progresiv decât o realizare evidentă a lui, acestea şi multe altele ne obligă să ne oprim şi să ne gândim la ceea ce am fost şi suntem, la ceea ce e necesar şi util, la adevăratele valori umane care să menţină şi să consolideze tot ce, într-un cuvânt, numim ideal. Dar mai întâi de toate se profilează necesitatea de a recupera adevărul istoric, de a revalorifica istoria culturii româneşti pe acest picior de plai mioritic şi de a continua tradiţiile ei, care ne îndeamnă tot mai mult să întemeiem «un punct de convergenţă» pentru toţi acei ce, cuprinşi fiind de dorinţa de a menţine vie flacăra ce mai arde în inimile noastre, se vor dedica muncii, oricât de modest n-ar fi prinosul ei”. Cu ani în urmă, în gazeta cu acelaşi nume, „Glasul Bucovinei”, pe care doar l-am preluat pentru noua publicaţie, Sextil Puşcariu scria despre conştientizarea responsabilităţii celor ce au „chemarea şi putinţa de a forma opinia publică” fără a degrada la „nedemne laude de reclamă”.

În revistă se încearcă realizarea unei analize sistematice a evenimentelor şi problemelor mai importante din viaţa actuală a comunităţii româneşti din Ucraina. La 15 mai 1994, la Fundaţia Culturală Română, se lansa revista „Glasul Bucovinei”, Cernăuţi-Bucureşti. Alături de noi erau preşedintele fundaţiei, acad. Augustin Buzura, şi istoricul, criticul literar şi editorul Zigu Ornea, de la care am avut multe de învăţat pe parcurs şi pe care îl regretăm şi astăzi. Augustin Buzura ne-a fost alături şi la bine, şi la rău. Ca orice ardelean, ne intuia poate mai bine caracterele şi păsurile. Sextil Puşcariu fusese şi el ardelean, ca şi Aron Pumnul. Şi spun aceasta pentru că imediat după revoluţie, când frontierele au devenit mai lesne de trecut, primii care au venit la Cernăuţi cu cărţi au fost ardelenii şi bucovinenii refugiaţi după război în diferite oraşe ale României, dornici să-şi revadă după ani şi ani meleagurile natale.

„Menţinerea unităţii reale a limbii strămoşeşti şi a Bisericii naţionale”

Anul acesta ni s-a comunicat că încă nu a fost încheiat contractul cu tipografia. O nouă spirală a istoriei ne-a pus în faţă noi încercări, astăzi revista fiindu-ne necesară mai mult ca oricând. Ne gândim ca în numerele viitoare să lărgim tematica şi să atragem la redactarea ei mai mulţi tineri cercetători şi scriitori din Cernăuţi. Sperăm să fim auziţi.

Vreau să citez în încheiere din publicistica lui Mihai Eminescu: „Idealul românilor din părţile Daciei lui Traian este menţinerea unităţii reale a limbii strămoşeşti şi a Bisericii naţionale. (...) Biserica şi şcoala, atâta cer românii din Austro-Ungaria pe seama lor şi, prin aceasta, şi-au cerut păstrarea naţionalităţii şi nimic mai mult”. Fiecare, susţinea Mihai Eminescu în continuare, „are nevoie de un tezaur sufletesc, de un reazim moral într-o lume a mizeriei şi durerii, şi acest tezaur i-l păstrează limba sa proprie în cărţile bisericeşti şi mirene. În limba sa numai, i se lipesc de suflet perceptele bătrâneşti, istoria părinţilor săi, bucuriile şi durerile semenilor săi. Prin urmare, faptul că noi, românii, câţi ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, «una singură» ca nealte popoare ce ne înconjoară, e dovadă destulă şi că aşa voim să fim noi, nu altfel”. Acestea sunt şi idealurile românilor din Ucraina. Alte vremuri, aceeaşi soartă.