Grijă pentru familie, patrimoniu şi nevoiaşi

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 09 Feb 2011

Lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Giurgiului s-au desfăşurat luni, 7 februarie, la Centrul Eparhial pentru copii şi tineret "Sfântul Ioan Valahul", din incinta sediului administrativ. Lucrările au fost precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi şi diaconi şi de slujba de Te Deum.

Lucrările Adunării Eparhiale au debutat cu proiecţia filmului documentar intitulat "Activitatea pastoral-misionară a Episcopiei Giurgiului, anul mântuirii 2010", în care au fost prezentate pe larg principalele activităţi desfăşurate în Episcopia Giurgiului, în anul 2010, din punct de vedere pastoral-misionar, cultural-religios, social-filantropic, al patrimoniului bisericesc, al învăţământului teologic şi religios, precum şi al vieţii monahale din cuprinsul eparhiei, informează episcopiagiurgiului.ro. În cadrul documentarului a fost rememorat cel mai important eveniment al anului 2010, şi anume vizita canonică a Patriarhului României în Episcopia Giurgiului în ziua de 23 aprilie 2010, prilej cu care Preafericirea Sa, înconjurat de un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit slujba de resfinţire a Catedralei episcopale din Giurgiu. În cadrul lucrărilor prezidate de către Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, au fost prezentate rapoartele generale anuale ale sectoarelor Administraţiei eparhiale şi proiectele prioritare pentru anul 2011. În acelaşi timp, a fost analizată şi activitatea desfăşurată în parohiile şi mănăstirile din cuprinsul Eparhiei Giurgiului din punct de vedere organizatoric-administrativ, pastoral, cultural, social-filantropic, şi în ceea ce priveşte învăţământul teologic, patrimoniul bisericesc, activitatea editorială, restaurări şi construiri de noi lăcaşuri de cult. Continuarea şi dinamizarea proiectelor începute anul trecut Pentru anul 2011 s-a propus continuarea şi dinamizarea proiectelor începute în anul 2010 şi iniţierea altor proiecte noi, insistându-se pe următoarele direcţii: intensificarea lucrării misionare a preoţilor, monahilor şi a credincioşilor din eparhie, organizarea de evenimente dedicate Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, în care să fie subliniat rolul familiei creştine din punct de vedere religios, spiritual, cultural şi social, apărarea instituţiei sacre a familiei în faţa provocărilor contextului contemporan secularizat, continuarea activităţii catehetice la nivel eparhial prin derularea Proiectului catehetic naţional "Hristos împărtăşit copiilor" şi a proiectului "Alege şcoala!". De asemenea, se are în vedere intensificarea activităţii social-filantropice desfăşurate în eparhie prin sprijinirea familiilor defavorizate, a celor din spitale şi penitenciare şi derularea unor proiecte de asistenţă şi servicii sociale pentru copii şi vârstnici la aşezămintele sociale din cuprinsul eparhiei, intensificarea activităţii de cultivare a valorilor tradiţionale ale culturii şi spiritualitătii româneşti. La finalul întâlnirii, a fost înălţată o rugăciune pentru vrednicul de pomenire părinte patriarh Teoctist, prilej cu care a fost evocată personalitatea complexă a celui de al V-lea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.