Hirotesii întru duhovnic la Reşedinţa Patriarhală
Unsprezece preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor, care au promovat examenul de duhovnicie, au primit ieri, 8 august 2018, hirotesia întru duhovnic. Slujba a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei de hirotesie, Patriarhul României a subliniat că hirotesia întru duhovnic reprezintă o lucrare apostolică. „Sfinţii Apostoli au primit de la Hristos puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor, iar Sfinţii Apostoli au transmis-o sfinţilor episcopi de-a lungul veacurilor şi această slujire, cu timpul, a fost împărtăşită şi preoţilor duhovnici de mănăstire şi de parohie”, a precizat PF Părinte Patriarh Daniel. Preafericirea Sa a explicat faptul că darul duhovniciei nu se oferă în mod automat prin hirotonie. „Prin hirotonie se dă harul preoţiei, dar, ca lucrare distinctă, duhovnicia se dă printr-o hirotesie specială (...). Aceasta nu este o putere sau o slujire privată, particulară, ci este eclesială, este o slujire dăruită de Hristos prin Biserica Sa, pentru Biserică. Slujirea aceasta este mare, sfântă şi foarte folositoare. Prin duhovnicie se promovează creşterea duhovnicească a fiilor şi fiicelor duhovniceşti. Preotul nu este doar un dezlegător de păcate, ci el este şi un sfătuitor, care îl ajută pe credincios să crească duhovniceşte în virtuţi, în fapte bune şi să sporească în modul duhovnicesc de a trăi viaţa.
Astăzi este mare nevoie de duhovnici buni, înţelepţi, pentru că sunt foarte multe ispite şi este foarte multă confuzie. Rostul credinţei este de a dobândi viaţa veşnică. Pe duhovnic nu-l interesează doar fericirea de moment a omului, ci mântuirea şi fericirea veşnică din Împărăţia cerurilor”, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidenţiat că duhovnicul trebuie să evite două extreme: rigiditatea sau asprimea exagerată şi relativismul sau îngăduinţa exagerată. „Canonul 102 Trulan spune că duhovnicul trebuie să fie ca un doctor care stabileşte diagnosticul şi tratamentul sau terapia. Pentru acelaşi păcat nu se dă acelaşi canon, dacă persoanele sunt diferite ca vârstă biologică, vârstă duhovnicească, profesie etc. Canonul trebuie gândit ca o reţetă duhovnicească de îndreptare, nu ca o pedeapsă. Din acest punct de vedere, duhovnicul trebuie să arate iubirea Tatălui ceresc, ce aşteaptă ca fiul risipitor să se întoarcă la El acasă, trebuie să reprezinte iubirea Fiului care luminează pe tot omul prin cuvântul Evangheliei. Omul care se pocăieşte trebuie să simtă că părintele duhovnicesc transmite căldura Duhului Sfânt, că este împreună rugător cu cel care se pocăieşte. A fi duhovnic nu înseamnă să ai o listă cu fii şi fiice duhovniceşti pe care-i aştepţi să vină la spovedanie. Trebuie ca aceşti fii şi fiice duhovniceşti şi înainte şi după spovedanie să fie pomeniţi nominal de către duhovnic. Aceasta înseamnă că îi purtăm în rugăciune, ne rugăm pentru ei şi ei se roagă pentru duhovnic. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt în duhovnicie”, a mai arătat Preafericirea Sa.