Hramul Bisericii Dobroteasa din Capitală
Biserica Parohiei Dobroteasa din Capitală şi-a sărbătorit duminică, 25 martie, de Buna Vestire, hramul principal. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie și le-a vorbit credincioşilor despre semnificaţiile duhovniceşti ale sărbătorii, iar la final a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii sfântului locaş de rugăciune trecuţi la Domnul.
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a evidenţiat faptul că praznicul Bunei Vestiri este deodată închinat Maicii Domnului, care a primit vestea cea bună din partea Arhanghelului Gavriil, dar şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „În momentul Bunei Vestiri, Hristos se zămisleşte ca Fiu al Omului, ca Fiu al Sfintei Fecioare Maria, de la Duhul Sfânt. Praznicul acesta marchează începutul istoriei mântuirii oamenilor, aşa cum ne spune şi troparul sărbătorii (...). Prin întruparea Fiului lui Dumnezeu începe acest proces al mântuirii noastre din robia păcatului şi din stricăciunea trupului. Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, putea să găsească orice mijloc de a veni în lumea aceasta. Dar El a dorit să-şi asume natura omului căzut, ca în trupul Lui omenesc unit cu dumnezeirea să vindece, să mântuiască şi să răscumpere natura căzută a lui Adam cel dintâi”, a spus Preasfinţia Sa. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul au făcut parte pr. Florin Nectarie Busuioc, protoiereul Protopopiatului Sector 3 Capitală, pr. Gheorghe Sima, parohul Bisericii Dobroteasa, precum și alți preoți.
La final, pr. paroh Gheorghe Sima i-a mulţumit Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul pentru slujire, precum şi tuturor credincioşilor care s-au implicat de-a lungul timpului în lucrările de înfrumuseţare şi restaurare a sfântului locaş de rugăciune. Cele peste 400 de persoane care au participat la sfintele slujbe au primit pachete cu alimente.