Hramul Catedralei Episcopale din Caransebeș

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 10 Mai 2016

La Caransebeș, se desfășoară în perioada 8-15 mai 2016 „Zilele credinţei şi culturii în Caraș Severin”, ediția a X-a, şi Simpozionul internațional „Slujire şi educație”. Duminică, un sobor de ierarhi a săvârșit Sfânta Liturghie a hramului Catedralei „Învierea Domnului” din Caransebeș.

Sâmbătă, racla cu mâna Sfântului Ierarh Nicolae a fost întâmpinată la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Ca­ransebeș, fiind oficiată aici o slujbă de mul­țumire, iar apoi s-a mers în procesiune până la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din centrul civic al municipiului. Racla a fost adusă de la Biserica „Sfântul Gheor­ghe”-Nou din București de o delegație a Arhiepiscopiei Bucu­reș­tilor, condusă de pr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii.

La finalul procesiunii, sfintele moaște au fost depuse spre închinare în interiorul Catedralei Episcopale, iar în continuare Prea­sfin­țitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba Vecerniei, în prezența Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, și a Preasfințitului Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, precum și a autorităților centrale, județene și locale, dar și a nume­roși credincioși.

Duminică, sute de oameni au fost prezenți la Catedrala Episcopală din Caransebeș, care și-a prăznuit hramul. Credincioșii au primit binecuvântare la Sfânta Liturghie solemnă, oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de nouă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, înconjurați de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi.
Din soborul de ierarhi au făcut parte: IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, și PS Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

În cuvântul de învățătură rostit credincioșilor, IPS Părinte Mitropolit Ioan a vorbit despre Sfântul Apostol Toma, care nu a fost prezent când s-a arătat Mântuitorul Apostolilor, prima oară după Înviere. „Toma nu a crezut în Înviere, dar, apoi, la chemarea sfântă pe care a adresat-o Mântuitorul lui, acesta a exclamat că Cel ce era în fața lui este Domnul și Dumnezeul adevărat, adică i-a recunoscut dumnezeirea. Celor­lalți Apostoli, fără să ceară ei, li s-a arătat Hristos înviat, în schimb, Sfântul Apostol Toma a cerut și a insistat să-L vadă pe Domnul înviat, de aceea trebuie și noi să ne rugăm mereu ca să ne întâlnim cu Mântuitorul, și toți la vremea cuvenită vom vedea rănile din mâinile și din coasta lui Hristos”, a arătat IPS Mitropolit Ioan.

Înaltpreasfinția Sa a rostit la finalul predicii și o rugăciune, împreună cu toți cei prezenți, pentru mântuirea sufletelor și mângâierea părinților celor doi soldați secerați de gloanțe, zilele trecute, în Afganistan.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, arhim. Constantin Timiș, vicar eparhial, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat cu prilejul organizării în Episcopia Caransebeşului a „Zilelor credinţei şi culturii în Caraș Severin” ediția a X-a, şi a Simpozionului internațional „Slujire şi educație”, Caransebeș, 8-15 mai 2016.

La slujbă au participat autorităţi centrale, judeţene şi locale, slujitorii altarelor din Caransebeş, însoţiţi de credincioşi, tineri şi copii, din localitate şi împrejurimi, înveșmântați în costume populare, foarte mulţi împărtăşindu-se cu Sfintele Taine. Pe tot parcursul Sfintei Liturghii, credincioșii au avut posibilitatea să se închine la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae.

La finalul sfintei slujbe, PS Părinte Lucian a conferit Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” pentru clerici părintelui Emil Nedelea Cărămizaru. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Laudatio” al teologilor din Caransebeș, condus de părintele profesor Gheorghe Tistu.

Preasfințitul Părinte Lucian a mulțumit după Sfânta Liturghie Patriarhului României pentru că a binecuvântat ca moaștele Sfântului Nicolae să poposească și la Caransebeș: „Îi mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că în acest an a binecuvântat să avem aceste sfinte odoare în eparhia noastră și îi mulțumim, de asemenea, că ne-a transmis și un cuvânt de binecuvântare și de felicitare cu ocazia sărbătoririi «Zilelor credinţei şi culturii în Caraș Severin», ediția a X-a. Totodată, aducem recunoștință și celorlalți ierarhi care au dat curs invitației noastre și au venit ca să slujim împreună în această frumoasă și reprezentativă Catedrală a Banatului de Munte, sfințită în urmă cu 6 ani de Preafericirea Sa”, a subliniat Episcopul Caransebeșului.

În continuare, în piața din fața catedralei, a fost prezentat spectacolul de promovare a folclorului tradiţional bănăţean, iar apoi, potrivit tradiţiei locale, Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş, a deschis „Ruga de la Oraş”.

După momentul artistic a fost sfințită și trapeza din incinta Centrului eparhial, iar toți cei care au contribuit la amenajarea și înfrumusețarea acesteia au primit din partea Preasfințitului Părinte Lucian Diploma „Sfântul Antim Ivireanul”.