Hramul istoric al Mănăstirii „Mihai Vodă” de la Turda
În ziua când s-au împlinit 423 de ani de la trecerea la cele veșnice a domnitorului Mihai Viteazul, primul întregitor al neamului românesc, luni, 19 august, Mănăstirea „Mihai Vodă” de la Turda, județul Cluj, construită pe locul unde a fost asasinat Marele Voievod Mihai, și-a sărbătorit hramul istoric.
La Altarul de vară din proximitatea mănăstirii, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența autorităților civile și militare, precum și a numeroși credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Anastasios”.
La finalul Liturghiei, Părintele Arhiereu-vicar Teofil de Iberia a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța smereniei, slujirii și judecății de sine. Potrivit Preasfinției Sale, virtuțile care definesc adevărata măreție a omului sunt: curăția, neprihănirea, smerenia și slujirea, iar modelul suprem este Iisus Hristos, Care a venit pe pământ ca slujitor și mântuitor al tuturor.
„Adevărata măreție a omului constă în curăție, neprihănire, smerenie și slujire. Acestea îi conferă omului noblețe. Măreția omului stă în nevinovăție și în slujire smerită”, a afirmat PS Părinte Teofil.
Ierarhul a evocat virtuțile și smerenia lui Mihai Viteazul, care este considerat un adevărat slujitor al neamului românesc.
„Roadele jertfei sale se resimt și astăzi. Iată, pentru generații și generații, până în zilele noastre, noi toți ne bucurăm și ne hrănim din roadele jertfei lui”, a spus ierarhul.
Slujbă de pomenire
După Sfânta Liturghie, la monumentul voievodului Mihai Viteazul, PS Părinte Teofil de Iberia a săvârşit slujba Parastasului și a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc. De asemenea, autoritățile prezente au rostit alocuțiuni, după care a fost susținut un spectacol artistic care a evocat momente importante din domnia lui Mihai Viteazul, prin intermediul unui fragment dintr-o scenetă istorică. Manifestarea s-a încheiat cu ceremonia depunerii de coroane și jerbe de flori, urmată de defilarea gărzii de onoare.