Hramul Mănăstirii Măxineni din județul Brăila
Mănăstirea brăileană Măxineni și-a sărbătorit duminică, 24 iunie, ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfințit pictura paraclisului așezământului monahal și a săvârșit Sfânta Liturghie. La final, soborul de slujitori a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii așezământului monahal, în noua biserică refăcută pe ruinele altarului ridicat de Matei Basarab.
Duminică, de dimineață, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfințit pictura paraclisului Mănăstirii Măxineni. În continuare, ierarhul, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară amenajat în curtea mănăstirii, în prezenţa mulțimii credincioşilor veniți din Brăila, cât şi din judeţele învecinate. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Eugen Barbu a fost hirotonit preot pe seama Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Torcești, județul Galați, iar teologul Ionuț Adrian Arsene a fost hirotonit diacon. De la Altarul de vară, slujitorii şi credincioşii prezenţi au intrat în biserica ridicată pe locul ruinelor vechiului locaș ctitorit de Matei Basarab, unde a fost săvârşită slujba Parastasului pentru binefăcătorii sfântului aşezământ: voievozii ctitori, egumeni, monahi şi ostenitori, ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial.
La finalul slujbei, Arhiepiscopul Dunării de Jos a vorbit despre nașterea și viața ascetică a Sfântului Ioan Botezătorul. „Ne-am bucurat de prezența unei mari mulțimi de credincioși care au făcut din acest loc mănăstiresc un centru de pelerinaj, mai ales în această parte a câmpiei Brăilei, unde sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul se împletește și cu multe datini populare, cele mai multe având ca obiectiv important sărbătorile copiilor. Deodată cu refacerea mănăstirii, a zidurilor cetății voievodale, s-a reactivat viața monastică și mănăstirea a devenit astfel un centru reprezentativ și foarte important pentru creștini. Mulțimea de tineri împărtășită astăzi cu Sfintele Taine ne-a arătat cât de importantă este educația creștină și cât de importante sunt tradițiile populare”, a spus IPS Părinte Arhiepiscop Casian. La final, mănăstirea a invitat la agapa frăţească pe toţi credincioşii prezenți.
Mănăstirea Măxineni este unul din cele mai importante repere istorice ale judeţului Brăila, ridicată la confluenţa râurilor Siret şi Buzău de domnitorul Matei Basarab al Ţării Româneşti în perioada 1636-1637. Mănăstirea a avut un rol însemnat în apărarea ţării, fiind în apropierea raialei Brăila şi a graniţei cu Moldova. În anul 1917, în regiunea mănăstirii s-au purtat aprige lupte, iar zidurile groase s-au prăbușit. Renașterea zidurilor a început odată cu săpăturile arheologice din 1976 și a continuat după 1990. Pe 24 iunie 1990, hramul mănăstirii reînvie după 73 de ani, când aici s-au auzit din nou toaca, clopotele şi s-a oficiat Sfânta Liturghie arhierească de PS Părinte Casian Gălățeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Dunării de Jos la acea vreme. Atunci a fost numit stareț al așezământului protosinghelul Simion Victor Ovezea.
Biserica-paraclis a fost construită între anii 2000 și 2004, având ca hram sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Vechea biserică, ridicată de domnitorul Matei Basarab, ajunsă ruină, a fost reconstruită cu binecuvântarea și strădania neobosită a IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.