Hramul Mănăstirii „Sfânta Ana” din orașul Orșova

Un articol de: Arhid. Nicolae Marin - 26 Iulie 2023

Mănăstirea „Sfânta Ana” din orașul Orșova, județul Mehedinți, a îmbrăcat haine de sărbătoare marți, 25 iulie, cu ocazia pomenirii Adormirii Sfintei Ana. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Programul liturgic a început în ajunul sărbătorii cu privegherea săvârșită de un sobor de preoți, iar răspunsurile au fost date de membrii grupurilor psaltice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Nicodim de la Tismana” ale Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.

Bucuria credincioșilor mehedințeni a fost mare și la primirea în mijlocul lor a Înaltpreasfinţitului Parinte Mitropolit Irineu, care a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul.

Mitropolitul Olteniei a rostit un cuvânt de învățătură prin care a subliniat credincioșilor aspecte din viața Sfintei Ana, mama Maicii Domnului nostru Iisus Hristos. „Dumnezeu a rânduit în această zi să prețuim pe Sfânta Ana, la sărbătoarea adormirii sale, hramul acestei sfinte mănăstiri și în același timp o sărbătoare deosebit de importantă în Biserica noastră. Sfântul Apostol Pavel ne spune în Epistola sa către Evrei că Dumnezeul părinților noștri în multe rânduri și în multe chipuri S‑a descoperit neamurilor prin profeți, prin drepți, iar în zilele cele mai de pe urmă ni S‑a revelat prin Însuși Fiul Său, prin Care a întemeiat și veacurile. Cuvintele Sfântului Apostol Pavel sunt recapitulative, reunesc toate cuvintele profeților, toate viziunile, toate descoperirile dumnezeiești din Vechiul Testament, unde iudeii, drepții și profeții Îl rugau pe Dumnezeu să Se arate: «arată fața Ta și ne vom mântui», «pentru lumina feţei tale vom vedea lumina». Toate aceste cuvinte erau pregătitoare pentru venirea lui Mesia, cuvintele s‑au exprimat prin persoane deosebite pe care noi le numim drepți ai Vechiului Testament, și profeții aceștia s‑au apropiat de Dumnezeu și Dumnezeu a vorbit cu ei, le‑a descoperit, le‑a arătat pe de o parte Slava Sa”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu.

La sfârșitul cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a mulțumit Mitropolitului Olteniei, precum și Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, pentru participarea la hramul mănăstirii. De asemenea, a mulțumit preoților care au venit şi au slujit în sobor, maicii starețe, stavrofora Iustina, care din 1990 poartă de grijă acestei mănăstiri, membrilor celor două grupuri psaltice de la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin și credincioșilor care au participat la Sfânta Liturghie. Evenimentul liturgic s‑a încheiat cu o slujbă de pomenire a ctitorilor acestei mănăstiri, între care și ziaristul Pamfil Șeicaru.