Hramul mănăstirii vasluiene Grăjdeni

Data: 07 Iunie 2023

Luni, 5 iunie 2023, de sărbătoarea Sfintei Treimi, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Grăjdeni, Protopopiatul Bârlad, cu prilejul hramului sfântului așezământ, informează Biroul de presă al eparhiei.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele protopop Vasile Lăiu, părintele Ciprian Timofte, duhovnicul mănăstirii, alături de stareți din eparhie și preoți din parohiile învecinate.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, coordonat de diaconul Vlad Mironescu.

În cuvântul adresat celor pre­zenți, ierarhul Hușilor a afirmat, între altele, că Sfânta Treime este modelul relației dintre unitate și distincție, pe care suntem chemați să îl transpunem în relațiile dintre noi, precum și despre caracteristicile proprii fiecărei persoane și despre ceea ce se promovează sub masca ideologică a diversității. De asemenea, a adus în atenție un text al părintelui Dumitru Stăniloae, care ne spune ce înseamnă iubirea deplină (desăvârșită), așa cum o regăsim în Sfânta Treime: „În iubirea deplină, persoanele nu se dăruiesc și nu se acceptă numai reciproc, ci se și afirmă reciproc și personal. Se pun în existență prin dăruire și prin iubire. Iubirea dumnezeiască este atoteficientă: Tatăl Îl pune pe Fiul din veci în existență, prin dăruirea integrală a Sa, iar Fiul Îl afirmă pe Tatăl din veci continuu ca Tată, prin faptul că Se acceptă ca pus în existență prin Tatăl, prin faptul că Se dăruiește Tatălui ca Fiu. Afirmându-Se reciproc, în existență, în distincția Lor, prin iubirea perfectă, actele prin care se săvârșește aceasta sunt acte din veci și au un caracter de acte cu totul personale, deși sunt acte în care Persoanele dumnezeiești sunt împreună-active”.