Hramul unei mănăstiri misionare din Caraș‑Severin
La sărbătoarea Bunei Vestiri, Mănăstirea Nera din județul Caraș-Severin și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit în mijlocul obștii monahale și al credincioșilor veniți încă din ajun la hramul așezământului monahal.
Ierarhul a săvârșit vineri, 25 martie, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia, în paraclisul de iarnă cu hramul „Buna Vestire”. Slujba a fost înfrumusețată de răspunsurile date de maicile așezământului monahal. Numeroși credincioși din județ, dar și pelerini din alte zone ale țării, și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal, încadrat de pădurea Munţilor Locvei, pe malul stâng al râului Nera.
Ierarhul a subliniat importanța misiunii desfășurate de maicile Mănăstirii Nera, care împletesc, prin activitățile lor, rugăciunea cu filantropia și leacul trupesc cu balsamul duhovnicesc: „Avem la Nera o mănăstire frumoasă, în curs de finalizare, care numără peste o sută de viețuitoare și care împletesc armonios rugăciunea cu filantropia, ajutându-i pe toți cei care vin cu multe neputințe și probleme sufletești și trupești. Pe de-o parte, maicile sunt la dispoziția credincioșilor, oferindu-le asistență spirituală și fiind alături de ei din punct de vedere duhovnicesc și, pe de altă parte, le oferă și leacuri, pentru că Mănăstirea Nera are un laborator în care prepară tot felul de medicamente naturiste. Așadar, maicile de la Nera au înțeles de la început că trebuie să fie aproape de toți oamenii”.