Hristos împărtăşit copiilor - o perspectivă creştină în educaţie

Data: 17 Septembrie 2014

Educaţia religioasă este fundamentală pentru formarea per­sonalităţii unui copil şi presupune o mare res­pon­sabilitate din partea B­isericii, a familiei şi a profesorilor de a insufla copiilor cre­dinţa în Dumnezeu, care trebuie sădită în sufletele lor, ca lumină pentru viaţă.

În perioada şcolarităţii copilul trăieşte o amplificare şi o diversificare a stărilor afective, experimentând emoţii din ce în ce mai complexe şi mai nuan­ţate. Cercetările psihopedagogi­ce moderne au arătat că relaţiile afective şi stările emoţionale conturează ceea ce numim inteligenţa emoţională. Deci pedagogii şi psihologii sunt de acord că personalitatea omului, în structurile ei fundamentale, se formează, în principal, pe durata primilor ani de viaţă. De aici apare necesitatea educaţiei religioase încă de la vârsta preşcolară şi apoi pe toată durata şcolarităţii.

Aparenta inocenţă a copilului în primii ani de viaţă ascunde, de fapt, seriozitatea şi importanţa acumulării de informaţii şi deprinderi pentru întreaga viaţă a acestuia. Deşi este percepută uneori de către elevi ca un sistem de constrângere, educaţia şcolară este un partener indispensabil în dezvoltarea personală şi socială a copiilor şi tinerilor. Conştientizarea acestui fapt, precum şi schimbările continue din viaţa umană, determină sistemele educative să fie într-o continuă adaptare, pentru a putea răspunde eficient ne­voilor de dezvoltare şi perfec­ţio­nare personală. Fie că suntem copii, tineri sau adulţi, ne aflăm uneori în situaţia în care avem nevoie de sprijinul celorlalţi sau de consiliere. În mod special, categoriile vulnerabile, cum ar fi copiii aflaţi în abandon şcolar sau cei ce se află sub riscul de abandon şcolar, au nevoie de orientare, susţinere şi consiliere pentru a reveni sau pentru a rămâne în sistemul educaţional.

Biserica, în calitatea ei de Trup tainic al lui Hristos (cf. Efeseni 5, 23), care îi încorpo­rează pe oamenii uniţi cu Hristos prin botez, a înţeles che­marea Lui „Lăsaţi copiii să vină la Mine...!“ (Marcu 10, 14) şi de-a lungul timpului a devenit princi­pa­lul factor de educaţie creş­tină a copiilor. În zilele noastre, Bi­se­rica Ortodoxă Română a implementat programul Hris­tos îm­păr­tăşit copiilor încă din anul 2006 şi a continuat procesul edu­ca­­ţional asumat prin alte proiecte precum Alege şcoala! Din această perspectivă, par­te­ne­­riatul dintre Biserica Orto­doxă Română şi Fundaţia World Vision România a reliefat în pro­gra­mele adresate copiilor şi ti­­ne­rilor intenţia de a oferi forma­to­rilor (preoţi duhovnici şi pro­fe­sori) şi prin ei părinţilor, cu­noş­tinţe şi abilităţi de care au nevoie pentru a-i ajuta pe elevi în vederea prevenirii şi reducerii abandonului şcolar, dar şi să se pre­gătească pentru un loc de muncă şi pentru o viaţă împli­nită.

Proiectul „Alege şcoala!“ implementat în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Vest şi Nord-Vest ale României pro­pune un curs de pregătire organizat pe şapte module prin care evidenţiază şi implementează principii pedagogice şi moral-spirituale pentru îmbunătăţirea educaţiei. În sensul acesta, une­le module se referă la oferirea de servicii de orientare şi consiliere atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Specialiştii în educaţie accentuează azi rolul familiei, al şcolii, dar şi al comunităţii locale în educaţie. Co­munitatea trebuie inclusă mai pregnant în luarea deciziilor, în conducerea şcolii şi în susţinerea activităţilor de învăţare.

Întrucât educaţia este un drept fundamental al fiecărei persoane, considerăm că este nevoie de o colaborare intensă şi de o îndrumare atentă din partea şcolii, a părinţilor şi a comunităţii pentru ca educaţia să fie preţuită ca act ce defineşte sau formează personalitatea copilului şi influenţează în mod decisiv evoluţia lui viitoare ca persoană.

Felicităm şi binecuvântăm pe toţi cei care, cu responsabilitate şi multă dăruire, au contribuit la buna desfăşurare a acestor proiecte, pentru o educaţie moral-spirituală rodnică a copiilor şi a tinerilor.

Ne rugăm Preasfintei Treimi să le dăruiască tuturor multă lumină şi bucurie în lucrarea sfântă de a împărtăşi copiilor şi tinerilor iubirea lui Hristos - izvorul fericirii eterne!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj transmis participanţilor la cel de-al VII-lea Congres Naţional „Hristos împărtăşit copiilor“, organizat de Patriarhia Română în colaborare cu Organizaţia World Vision România - Mănăstirea Caraiman, 17-18 septembrie 2014.