Hristos înlocuieşte logica puterii cu logica slujirii
În Duminica a 5-a a Postului Mare, Biserica Ortodoxă a făcut pomenirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, iar la Sfânta Liturghie s-a citit Evanghelia de la Marcu 10, 32-45, care consemnează discuţia Mântuitorului cu fiii lui Zevedeu. În cuvântul de învăţătură rostit în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul“ din Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit despre raportul dintre întâietate şi slujirea semenilor.
În contextul vestirii Pătimirilor Sale mântuitoare, Mântuitorul Iisus Hristos este provocat de o cerere venită din partea Apostolilor Ioan şi Iacov. Fiii lui Zevedeu îi cereau ca în Împărăţia lui Dumnezeu ei să stea de-a dreapta şi de-a stânga Domnului. Cu acest prilej, Mântuitorul alungă în mod decisiv gândul din mintea unor ucenici, care credeau că Împărăţia cerurilor este o împărăţie sau o domnie pământească, arătând însă că Împărăţia lui Dumnezeu este o realitate duhovnicească şi mântuitoare. Tot acum, Domnul îi vindecă pe apostoli de mândrie, invidie şi de orice cuget lumesc de mărire, întâietate şi de stăpânire asupra altora. „Mântuitorul Iisus Hristos le spune celor doi ucenici ai Săi că onoarea de a sta cineva de-a dreapta şi de-a stânga Sa nu se obţine printr-o ambiţie egoistă, competitivă, nici nu este un drept al cuiva care se consideră el însuşi vrednic de această onoare, ci este un dar al lui Dumnezeu pentru cei pe care El îi consideră vrednici. Deci, nu cunoaşterea personală a lui Iisus aduce cuiva slavă sau onoare, ci smerenia şi vrednicia faptelor bune pe care le săvârşeşte cineva. Altfel spus, Dumnezeu nu face favoruri celor ambiţioşi şi mândri, ci dăruieşte har celor smeriţi şi ostenitori, întrucât sunt împlinitori ai voii Lui“, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Această schimbare a cugetului şi a minţii ucenicilor de către Mântuitorul se face în contextul dramatic al apropiatelor Sale Pătimiri. Domnul a vrut să îi înveţe că slujirea şi sacrificiul pentru semeni sunt semne ale întâietăţii duhovniceşti. Obţinerea unor onoruri lumeşti sau dobândirea unei puteri asupra celorlalţi nu sunt necesare nimănui şi pot fi vătămătoare pentru suflet. „Mântuitorul Iisus Hristos, fiind duhovnic desăvârşit, cunoscător de suflete şi vindecător de patimi, i-a chemat la El pe toţi ucenicii şi le-a spus că în mentalitatea lumească întâietatea este înţeleasă ca stăpânire sau dominaţie peste alţii, dar ucenicii lui Hristos trebuie să înţeleagă întâietatea sau conducerea altora ca fiind slujire smerită în folosul tuturor. Prin aceasta, Mântuitorul Hristos vindecă de mândrie sau de slavă deşartă pe fraţii Iacov şi Ioan, iar pe ceilalţi ucenici îi vindecă de invidie şi mânie. El îi învaţă pe toţi că adevărata onoare plăcută lui Dumnezeu nu se dobândeşte prin poftă de întâietate şi prin slavă lumească, ci prin smerita iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni“, a spus Patriarhul României.
Rugăciunea, pocăinţa şi postul îi ajută pe cei păcătoşi să devină sfinţi
Chip al smereniei şi al pocăinţei desăvârşite este pentru creştini şi Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, care a parcurs drumul pocăinţei şi al îndumnezeirii. „Atât de mult schimbă harul lui Dumnezeu pe omul păcătos care se pocăieşte cu adevărat, încât îl poate face părtaş al slavei Împărăţiei cerurilor pe care o pregustă sfinţii încă din lumea aceasta. Cu alte cuvinte, pilda vieţii de pocăinţă şi sfinţenie a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca este o întărire spirituală şi o speranţă pentru toţi oamenii care doresc să se mântuiască, să-şi sfinţească viaţa, oricât de păcătoşi ar fi ei la un moment dat“, a arătat Preafericirea Sa.
Sfânta Maria Egipteanca nu numai că şi-a mântuit sufletul printr-o pocăinţă şi o nevoinţă greu de cuprins cu mintea, dar s-a bucurat de daruri şi harisme excepţionale de la Dumnezeu, încât prin slava de care s-a bucurat încă din această viaţă s-a asemănat cu chipul de vieţuire al îngerilor şi al puterilor netrupeşti. „În cântările Triodului din Duminica a 5-a a Postului Mare, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, datorită convertirii sau schimbării ei duhovniceşti prin pocăinţă, este numită «înger în trup», întrucât şi-a răstignit patimile trupeşti şi a ajuns la învierea sufletului din moartea păcatului, sfinţindu-şi sufletul şi trupul cu ajutorul dumnezeiescului har. Astfel, într-o cântare se spune: «Neştiind dumnezeieştile porunci, ai întinat chipul cel dumnezeiesc; dar prin dumnezeiască purtare de grijă, iarăşi l-ai curăţit îndumnezeindu-te, cuvioasă, prin faptele tale cele de sfinţire»“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.