Hristos poartă povara păcatelor lumii“

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 06 Aprilie 2011

În Duminica Sfântului Ioan Scărarul, a IV-a din Postul Sfintelor Paşti, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Paraclisul mitropolitan "Sfânta Treime" din Craiova. La finalul slujbei, Întâistătătorul Bisericii din Oltenia a ţinut un cuvânt de învăţătură.

Zeci de credincioşi au participat duminică, 3 aprilie, la slujba Sfintei Liturghii, oficiată la Paraclisul mitropolitan "Sfânta Treime" din Craiova de IPS Mitropolit Irineu, în sobor de preoţi şi diaconi. "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!" În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Olteniei le-a tâlcuit credincioşilor prezenţi pericopa evanghelică despre vindecarea copilului lunatic (Marcu IX, 17-32). "Omul din Evanghelie vine la Domnul Hristos şi-L roagă să facă ceva pentru copilul său, care era bolnav şi chinuit de un demon. Acesta nu era pe deplin convins de dumnezeirea Mântuitorului şi nici nu credea suficient că îl poate vindeca, de aceea spune: "De poţi face ceva, ajută-ne, fiindu-ţi milă de noi" (v. 22). De asemenea, prin cuvintele: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!" (v. 24), înţelegem că tatăl copilului auzise de minunile pe care le făcea Mântuitorul, însă nu era cu totul convins de ele. Era aproape copleşit de suferinţă şi, cu toate acestea, în inima lui încă mai exista îndoială. De aceea Domnul exclamă: "O, neam necredincios! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi mai răbda pe voi?" (v. 19). Prin aceste cuvinte, Hristos vrea să arate că povara păcatelor lumii este purtată de El, lucru pe care îl vedem la sfârşitul Sfintei Evanghelii, atunci când vorbeşte despre patimile care îl aşteptau la Ierusalim, unde "Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia" (v. 31). Atât mâhnirea, cât şi suferinţa crucii nu sunt prilejuite de nimic altceva decât de păcatul lumii: "El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu. Dar el fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat" (Isaia 53, 4-5). De aceea, ori de câte ori Mântuitorul Hristos îl vede pe om în suferinţă, îl mângâie şi-i dă vindecare, pentru că ştie uneltirile vrăjmaşului diavol care "răcneşte ca un leu, căutând pe cine să înghită" (I Petru 5, 8)", a conchis Înalt Preasfinţia Sa. Tot în cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Adrian Ţăpuş a primit Taina Hirotoniei întru diacon pe seama Parohiei Leu II din Protopopiatul Craiova Sud, iar părintele Daniel Piele, preot slujitor la Paraclisul "Sfânta Treime", a fost hirotesit întru duhovnic.