Hristos salvează Biserica de toate încercările şi necazurile

În duminica a IX-a după Rusalii s-a făcut pomenirea minunii umblării pe mare şi potolirea furtunii săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos consemnată în Evanghelia după Sfântul Matei la capitolul 14. În cuvântul de învăţătură rostit în paraclisul istoric din Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a arătat necesitatea fidelităţii prin credinţă şi rugăciune faţă de Dumnezeu în împrejurările grele ale vieţii. 

 

Minunea umblării pe mare şi potolirea furtunii arată iubirea lui Hristos Domnul faţă de ucenicii Săi pe care i-a salvat din primejdia de moarte şi le-a arătat prin pedagogie dumnezeiască că nu trebuie să îşi pună încrederea în puterile şi strădaniile proprii, ci în ajutorul şi lucrarea lui Dumnezeu. „În primul rând, Evanghelia ne arată necesitatea rugăciunii nu doar pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu, ci şi pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru ajutorul dat de El. În al doilea rând, ne arată necesitatea ajutorului lui Dumnezeu atunci când oamenii trec prin încercări grele peste puterile lor de a se lupta şi răbda. În al treilea rând, ne arată dumnezeirea lui Hristos şi atotmilostivirea Sa. El umblă pe apă ca pe uscat, potoleşte furtuna certând vântul, potoleşte marea şi salvează de la înec pe Petru şi pe ucenici. Vedem de asemenea că această corabie învolburată de valuri din cauza furtunii este un simbol al Bisericii care de-a lungul istoriei adesea se luptă cu valurile pricinuite de persecuţii şi de erezii, de ispite care vin de la oameni sau de la duhurile rele. Dar în această luptă doar Hristos Domnul poate salva cu adevărat Biserica de toate încercările şi necazurile, dacă cei care se află în corabie, adică slujitorii Lui şi poporul credincios, cer ajutorul lui Hristos“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. După minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor şi hrănirea celor 5.000 de bărbaţi afară de femei şi copii, Mântuitorul Hristos s-a retras în loc pustiu în munte pentru a se ruga, iar ucenicii au primit poruncă de la El să treacă de cealaltă parte a Mării Galileii cu corabia. „Hristos Domnul ne învaţă că după o mare realizare, după o mare izbândă, nu trebuie să stăm mult printre oameni ca să fim lăudaţi de aceştia, ci în primul rând să mulţumim lui Dumnezeu pentru ajutorul primit de la El. Această mulţumire trebuie făcută adesea în taină, în singurătate. Mântuitorul Hristos se ruga adesea în singurătate în munte şi pentru a se putea concentra şi dărui total ca om, cu toată atenţia sa, cu toată simţirea sa, cu toată energia şi toată concentrarea sa, lui Dumnezeu în rugăciune smerită“, a spus Preafericirea Sa. 

Ucenicii Domnului au fost cuprinşi de mare primejdie pe când erau pe mare. Pe când lumina se lupta cu întunericul şi ucenicii cu valurile mării, atunci Mântuitorul Iisus Hristos s-a apropiat de corabia învăluită de talazurile foarte agitate şi zbuciumate din cauza furtunii. Când s-a apropiat de corabie, deodată Petru, care era foarte fidel şi foarte respectuos, a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă“. Atunci Petru coborându-se din corabie a mers pe valuri spre Domnul, dar din cauza fricii de stihiile dezlănţuite a început să se scufunde în apă. Iar Iisus întinzând mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?“. „I-a zis lui Petru «puţin credinciosule», adică un om a cărui credinţă a slăbit atunci când s-a uitat mai mult la valurile pricinuite de vânt decât la faţa lui Hristos. Când îl privea pe Hristos în faţă mergea pe apă ca pe uscat. Când a întors privirea de la Hristos spre stihiile zbuciumate, spre apa învolburată de vânt, atunci a început să se cufunde în apă, ceea ce ne arată că în vreme de încercare nu trebuie să ne temem de lucrurile trecătoare din lumea aceasta mai mult decât de Dumnezeu, nu trebuie să le dăm lor importanţă mai mare decât legăturii noastre de credinţă şi de iubire faţă de Dumnezeu“, a arătat Patriarhul României. Biserica a fost simbolizată adesea cu o corabie care înfruntă multe vicisitudini ale istoriei, prigoane de tot felul şi atacuri ale vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, dar semnul biruinţei acestor încercări şi ispite este Sfânta Cruce, care fie este pusă ca un catarg, fie în faţa corabiei pentru a arăta că iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos este cea care o conduce pe aceasta spre mântuire sau izbăvire.