Iarmarocul de Sfântul Ilie
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a adunat, în perioada 18-19 iulie, meșteri din toată țara, care au venit la Iarmarocul de Sfântul Ilie cu obiecte de ceramică, lemn, podoabe populare, ii și bucate tradiționale. Satul românesc din inima Capitalei a adus în sufletele vizitatorilor un pic din atmosfera târgurilor de altădată, din care nu au lipsit bucuria și voia bună.
La Iarmarocul de Sfântul Ilie, gospodăriile din Muzeul Satului au fost pline cu meșteri care, în afară de obiectele pe care le-au adus - linguri, covoare, ii -, au întâmpinat vizitatorii și cu povești, pentru că în spatele unui obiect lucrat manual se ascund tradiția și obiceiurile. Astfel, puteai afla cum se confecționează o lingură sau o strachină, dar și cum se țese un covor.
Iordan Lepădatu face artă din lemn, meșteșug pe care îl practică de la vârsta de 13 ani. Se mândrește cu lingurile oltenești pe care le confecționează și care ajung pe mesele românilor datorită frumuseții și stilului practic în care sunt lucrate. „Lucrez cioplitul lemnului împreună cu soția și cu copiii și facem linguri, tocătoare, platouri de mămăligă, găvane pentru salate, copăi pentru frământat, tot ce se leagă de sufletul omului, pentru că lemnul e cel mai bun prieten al omului. Tradiția pentru mine este totul, e emblema țării. Arta, tradiția și portul, românul le știe prea bine pe toate”, a menționat meșterul popular.
Un alt meșter iscusit, care a valorificat pasiunea pentru sfoară și a creat o serie de figurine în costume populare, este Vali Stuparu. Ea și-a propus să arate lumii că din sfoară poți face personaje de poveste, cum sunt șoriceii pe care îi meșterește cu multă dragoste și măiestrie. Aceștia sunt făcuți din sârmă, lemn, sfoară și carton. Frumos îmbrăcate în straie tradiționale, figurinele sunt o atracție pentru toate vârstele. Fiecare personaj reprezintă o anumită zonă a țării și poartă un nume. Așadar, puteți pleca acasă cu Moș Nechifor, Tanti Maria sau Nea Vasilică.
De la iarmaroc nu au lipsit covoarele țesute cu motive populare și florale, pentru care un meșter lucrează chiar și câteva săptămâni, pentru că este un proces migălos, care necesită multă muncă, însă meșterii sunt motivați să ducă mai departe meșteșugul dobândit în familie, în copilărie, pentru a nu se pierde tradiția.
Pentru vizitatori, iarmarocul a fost un prilej de întoarcere la frumusețea lucrurilor simple, care definesc poporul român. Târgurile trec, dar tradițiile rămân, pentru că ele sunt călătoare în timp, dar stau pe loc în suflet.
(Alexandra Drugan)