Iaurturi Danone cu fructe, suspectate de contaminare cu dioxină
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus retragerea de pe piaţă a unor loturi de iaurt Danone cu fructe, ca urmare a unei suspiciuni de contaminare a unui ingredient cu dioxină, compania confirmând retragerea iaurturilor de pe piaţă. Autoritatea a trimis note direcţiilor judeţene, care au retras de pe piaţă toate loturile suspectate. „Loturile de produse suspicionate de contaminare vor rămâne sub sechestru sanitar-veterinar, până la sosirea rezultatelor de laborator“, se mai arată în comunicat. Subsidiara companiei franceze Danone a confirmat că a retras din magazinele din România iaurturi cu fructe, din cauza unor suspiciuni privind contaminarea cu dioxină a unui ingredient.
„În prezent, în Europa, instituţiile însărcinate cu siguranţa alimentului efectuează investigaţii în legătură cu alerta europeană privind prezenţa unei contaminări cu dioxină în guma guar provenind din India. Întreaga cantitate de produse se află acum blocată, sub controlul ANSVSA, în depozitul Danone şi în mai multe puncte din reţeaua de distribuţie“, se arată într-un comunicat al Danone România. Autoritatea a prelevat probe de la un lot de produse care avea ca dată de expirare 11 septembrie 2007, probe trimise la un laborator european de referinţă de la Budapesta. „În acord cu recomandările Comisiei Europene, imediat ce alerta europeană a fost lansată, Danone a luat măsuri pentru oprirea utilizării preparatelor de fructe conţinând guar suspect şi pentru analiza în laborator european acreditat a mai multor loturi de produs fabricat. Toate rezultatele analizelor sunt bune, conforme cu prevederile Regulamentului CE 1881/2006 privind limitele reziduale maxime admise“, se mai arată în comunicat. Ingredientele suspectate de contaminare cu dioxină nu au fost produse în România, ci importate. Dioxina are potenţial toxic şi cancerigen, fiind dăunătoare pentru sănătatea omului. Aditivul E 412, cunoscut sub denumirea de gumă guar, este folosit de obicei ca emulsificator şi stabilizator în compoziţia unor alimente precum lactate, îngheţate, produse de panificaţie şi din carne şi este obţinut dintr-o tufă de fasole indiană care se cultivă în India, Pakistan, sudul Statelor Unite.