Icoanele nu mor niciodată

Cine crede că sfinţii au dus o viaţă lipsită de încercări (ispite, tulburări, amăgiri, căderi şi înălţări) se înşală amarnic. În jurul sfinţilor, în toate timpurile şi în toate locurile, au bâzâit diavolii, aşa cum în jurul unui fagure de miere se adună viespile.

Sfântul Ioanichie cel Mare, din Olimpul Bitiniei, fiul Anastasiei şi al lui Miritrichie, a crescut ducând o viaţă de ascultare şi de rugăciune. Copil fiind, mergea cu turma de vite la câmp şi, când îşi făcea rugăciunea, însemna turma cu semnul Sfintei Cruci şi rămânea turma nemişcată şi nerisipită de fiare şi de tâlhari. La 43 de ani era un bărbat frumos la suflet şi voinic la trup, numai bun pentru oaste. Iată-i înălţarea! Ajunge, pe la începutul secolului al IX-lea, în garda personală a împăratului bizantin. Diavolul, pizmuindu-i viaţa îmbunătăţită, îl atrage pe Ioanichie în lupta împotriva sfintelor icoane. Iată-i căderea! Dumnezeu îl izbăveşte printr-un călugăr (de câte ori nu ne-a venit izbăvirea prin călugări şi n-am băgat-o în seamă; de câte ori nu am auzit acel glas ce strigă în pustie şi am trecut pe alături?) Într-o dimineaţă, un călugăr necunoscut l-a strigat pe nume, zicându-i: O, fiule Ioanichie, în zadar te numeşti creştin, dacă strici icoana lui Hristos. Zadarnice sunt faptele tale cele bune, dacă nu ai credinţa cea dreaptă. Iată-i ridicarea! Iată, aşadar, sublima definiţie dată icoanei şi Ortodoxiei de către un călugăr al cărui nume nimeni nu l-a reţinut: Icoana este credinţa cea adevărată, sau invers, Ortodoxia este icoană. Observăm că semnul egal determină verbele a fi şi a avea, creştin egal icoană, deci: eu sunt creştin dacă am icoana Mântuitorului, tu eşti creştin dacă ai icoana Mântuitorului, a Maicii Domnului, a sfântului casei ş.a.m.d. Fără icoană nu putem fi creştini şi nu putem avea nădejde de mântuire; fără icoană nu putem fi oameni şi nu putem avea omenie. După ce slujise 24 de ani în oastea împăratului, Ioanichie se retrage în pustia muntelui Olimp. Avea 67 de ani. Purta mereu cu el icoana Mântuitorului. La 79 de ani se călugăreşte, intrând într-o mănăstire. Învăţase Psaltirea pe de rost şi căpătase darul de a se înălţa prin rugăciune, darul de a trece peste ape fără a se uda la picioare, darul de a tămădui pe cei bolnavi şi darul de a fi prezent fără a fi văzut. Încărcat de zile, la 94 de ani, se va muta la Domnul, cu inima curăţită, făcută icoană şi cer interior. În ziua de 4 noiembrie, când îl prăznuim pe Sfântul Ioanichie cel Mare, să ne amintim că icoanele nu mor niciodată.