„Iisus Hristos este Izvorul harului și al adevărului”
În Duminica a 5-a după Paști, a Samarinencei, 10 mai 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale în care a tâlcuit pasajul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii, anume relatarea convorbirii Mântuitorului cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacov (Ioan 4, 5-42).
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat că fragmentul evanghelic a fost rânduit pentru a fi citit în această duminică deoarece are legătură cu cele trei mari praznice ale perioadei Penticostarului: „Sfânta Evanghelie din Duminica Femeii Samarinence, a 5-a după Sfintele Paști, se citește acum pentru că are legătură cu taina Învierii Domnului, cu taina Înălțării Sale la cer și, mai ales, cu taina Pogorârii Duhului Sfânt, care încheie perioada pascală numită și a Penticostarului. Iisus îi spune femeii din Samaria la fântâna lui Iacov, aproape de cetatea Sihar, astăzi satul Ascar: «Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie». Deci, în primul rând, Evanghelia de astăzi ne învață că Iisus Hristos nu este doar vindecător sau tămăduitor de boli, ci este Dătător de apă vie, curgătoare spre viața veșnică, adică El este Izvorul harului și al adevărului. Sfântul Apostol Pavel numește harul ca fiind lucrarea mântuitoare a lui Hristos. De aceea, el îi salută pe creștinii din Corint cu această binecuvântare: «Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi!» (II Corinteni 13, 13), binecuvântare preluată de Biserică în Sfânta Liturghie. Așadar, harul pe care ni-l descoperă și ni-l dăruiește Hristos Domnul conține în el iubirea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl și sfințenia Sfântului Duh, dăruite oamenilor spre a dobândi viața cerească veșnică. Harul dumnezeiesc este însăși iubirea Preasfintei Treimi împărtășită oamenilor de către Domnul Iisus Hristos, Cel înviat din morți și înălțat la ceruri, prin Duhul Sfânt, Care coboară în lume pentru a-i uni pe oameni duhovnicește cu Hristos, Capul Bisericii”.
Evanghelia Domnului Iisus Hristos este destinată tuturor popoarelor
De asemenea, Preafericirea Sa a subliniat că dialogul dintre Domnul Iisus Hristos și femeia samarineancă reprezintă o depășire a barierelor etnice, religioase și sociale, demonstrând că harul este oferit tuturor popoarelor, nu doar evreilor: „Învățătura centrală a Evangheliei de astăzi este faptul că Iisus dăruiește lumii harul mântuitor numit «apa vie». Însă El vorbește despre această realitate dumnezeiască sau cerească pornind de la viața pământească. La început, Iisus cere femeii samarinence apă obișnuită din fântână mai mult pentru a intra în dialog cu ea. Domnul Iisus Hristos cere femeii samarinence apă și ca să vadă dispoziția sufletului persoanei necunoscute, mai ales că între iudei și samarineni erau multe deosebiri de ordin religios și cultural. Aceștia se disprețuiau și se evitau reciproc [...]. Samarinenii erau considerați de către iudei ca fiind inferiori și trădători, având o credință pervertită. Domnul Iisus Hristos este Iudeul care nu ocolește Samaria, ci Se întâlnește cu samarinenii din cetatea Sihar și intră în dialog cu ei. Mai întâi vorbește cu o femeie, trecând astfel prin dialog peste barierele mentale ale ostilității reciproce. El trece peste complexul superiorității iudeilor față de samarineni și peste complexul inferiorității samarinenilor față de iudei. Iar față de această femeie, deși diferită ca neam și credință, El manifestă respect, întrucât și ea este ființă umană creată după chipul lui Dumnezeu și chemată la mântuire. Prin aceasta se vede că Evanghelia Domnului Iisus Hristos nu este destinată numai evreilor, ci tuturor popoarelor. Prin depășirea barierelor mentale conflictuale, Domnul Iisus Hristos anunță deja taina Bisericii Sale, care se va constitui nu numai din iudei, ci și din alte popoare ce vor crede în El”.
Biserica - poartă către Ierusalimul ceresc și icoană a Împărăției lui Dumnezeu pe pământ
În încheierea cuvântului, Întâistătătorul Bisericii noastre a tâlcuit semnificația închinării „în duh și adevăr”, arătând că fiecare biserică devine o poartă către Ierusalimul ceresc și o icoană a Împărăției lui Dumnezeu pe pământ: „În Evanghelia de astăzi, Hristos Domnul vorbește cu femeia samarineancă și despre adevărata închinare adusă lui Dumnezeu, afirmând că adevărații închinători ai Tatălui sunt cei în duh și adevăr, adică în stare de rugăciune și credință adevărată, care devin roditoare de viață sfântă și fapte bune [...]. Domnul Iisus Hristos spune că «vine ceasul și acum este» când oamenii «se vor închina Tatălui în duh și adevăr», nu numai în Ierusalim, ci în orice loc, adică în fiecare lăcaș sfânt sau biserică unde este închinat sau adorat Tatăl în duh și adevăr. Adică Tatăl este proslăvit împreună cu Duhul Sfânt și cu Fiul, Care este Adevărul. Cu alte cuvinte, pretutindeni unde Tatăl este proslăvit prin harul Duhului Sfânt și prin adevărul credinței în Iisus Hristos, acolo avem de-a face cu închinare în duh și adevăr. Astfel, fiecare biserică adevărată, ortodoxă, devine un Ierusalim, oriunde s-ar afla pe pământ, deoarece o biserică sfințită devine icoană și poartă îndreptată spre Ierusalimul ceresc sau Noul Ierusalim (Apocalipsa 21, 2). De aceea se cântă la sfințirea bisericii ortodoxe: «Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit. Această casă Tatăl a zidit-o, această casă Fiul a întărit-o, această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o și a sfințit sufletele noastre». Deci o biserică ortodoxă pictată și sfințită este o icoană a Împărăției cerurilor, o icoană a Ierusalimului ceresc sau a Noului Ierusalim”.