Iisus Hristos este modelul desăvârşit al omului

Un articol de: Silviu Dascălu - 03 Iunie 2020

În Duminica a 7-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pârveşti, Protopopiatul Vaslui, ne-a transmis părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural şi comunicaţii media al eparhiei. În cuvântul de învăţătură rostit, Preasfinţia Sa a vorbit despre faptul că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, modelul desăvârşit pe care să Îl urmăm.

Obştea mănăstirii vasluiene Pârveşti, dar şi credincioşi din împrejurimi s-au bucurat duminică, 31 mai, de prezenţa Preasfinţitului Părinte Ignatie, chiriarhul locului, care a slujit Sfânta Liturghie la un Altar de vară amenajat în apropierea locaşului de închinăciune. 

În omilia rostită, ierarhul a arătat că, în stare de rugăciune, Dumnezeu ne oferă darul adevărului, al sfinţeniei şi al unităţii. 

„Din aceasta ne dăm seama, cu foarte multă profunzime, că darul sfinţeniei, al adevărului şi cel al unităţii sunt cele pe care le primim întotdeauna atunci când suntem în stare de rugăciune. Hristos, atunci când a vorbit despre Sine Însuşi, despre deofiinţimea Lui cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, despre unitatea Persoanelor Sfintei Treimi, nu a ţinut un discurs, ci S-a rugat. Unitatea dintre noi, oamenii, ca adevăr şi sfinţenie, este rodul rugăciunii. Această unitate dintre oameni este rod al unităţii de Fiinţă a Persoanelor Sfintei Treimi. Iisus Hristos este adevăratul şi unicul Om, modelul pentru noi. Ori de câte ori a încercat omul să Îl excludă pe Dumnezeu, să Îl exileze la periferia vieţii pământeşti, s-au instaurat haosul, dezordinea şi dezbinarea. Omul, fără Dumnezeu, înseamnă minciună, păcat şi dezbinare”, a arătat chiriarhul Huşilor.

Preasfinţia Sa a argumentat că omul, atunci când nu îl mai are reper pe Dumnezeu şi se pune pe sine în centrul lumii, devine sursă de minciună, păcat şi dezbinare:

„Când omul se pune în centrul lumii acesteia, excluzându-L pe Dumnezeu, el devine o sursă de mare nelinişte.

Este suficient să ne aducem aminte de două dintre ororile cumplite ale secolului XX, când omul s-a pus pe sine însuşi în centrul lumii, excluzându-L pe Dumnezeu. Prima a fost fascismul. Ştim cu toţii ce a însemnat această oroare pentru întreaga lume. Omul a crezut că i se cuvine aroganţa de a face ordine în specia umană. A doua oroare a fost comunismul, care ştim câte crime a generat. Au murit milioane de oameni, pentru că această ideologie atee, materialistă, nu a făcut altceva decât să încerce să Îl scoată pe Dumnezeu din umanitate, din lume. Aşa arată lumea în momentul în care decide să Îl scoată pe Dumnezeu din ea. Totul devine o oroare, un dezgust, un dispreţ. Nici măcar omul, în relaţie cu semenul său, nu mai are capacitatea de a se respecta. Când Dumnezeu nu este centrul vieţii noastre, totul devine relativ, devine supus dizolvării. Trăim, şi în vremurile noastre, un fel de umanism care nu are nevoie de Dumnezeu. Când se instaurează acesta, ne sfâşiem între noi ca reptilele. Viaţa noastră este întemeiată pe minciună. Printre noi mişună germenele dezbinării. Aceasta este fizionomia omului care refuză să fie în comuniune cu Dumnezeu”.