Imobilul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe“, achiziţionat legal

Data: 16 Feb 2011

În legătură cu unele referiri din presă cu privire la imobilul situat în Soseaua Bucureşti nr. 81, municipiul Giurgiu, imobil unde în prezent funcţionează Mănăstirea "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Giurgiu, Episcopia Giurgiului face următoarele precizări:

Imobilul situat în sos. Bucureşti nr. 81, municipiul Giurgiu, a fost achiziţionat de către Episcopia Giurgiului în anul 2006. Achiziţionarea imobilului s-a făcut în urma publicării ofertei de vânzăre într-o revistă cu tematică imobiliară, bineînţeles după o prealabilă evaluare (la cererea Episcopiei Giurgiului) făcută de personal specializat din cadrul firmei Smith & Smith. Imobilul a fost evaluat la suma de 920.000 euro (fără a se ţine cont de vegetaţia existentă în curtea imobilului). Episcopia a contractat un credit ipotecar în valoare de 750.000 euro. Rambursarea ratelor la acest credit s-a realizat prin eforturile susţinute ale clericilor din Episcopia Giurgiului. În prezent, în acest imobil, în urma adaptării lui la necesităţile unui aşezământ monahal (inclusiv dezafectarea piscinei), funcţionează Mănăstirea "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", chinovie de maici. După cum se ştie, mănăstirea, potrivit Legii Cultelor (legea 489/2006) este de utilitate publică (art. 8 al. 1), fiind deschisă pelerinilor pe tot timpul zilei. În sfânta mănăstire slujbele se desfăşoară potrivit rânduielilor mănăstireşti, slujbe la care participă, zilnic, un număr mare de credincioşi. De asemenea, în mănăstire mai funcţionează şi Centrul pastoral-misionar Meletie Arhimandritul, unde sunt dezvoltate diverse activităţi: conferinţe, întâlniri cu tinerii şi persoanele vârstnice, proiecţii de filme şi documentare religioase, precum şi activităţi care ţin de misiunea socială a Bisericii, dialogul dintre credinţă şi cultură, dintre viaţa liturgică şi viaţa socială, teologie şi ştiinţă. În ceea ce îl priveşte pe domnul Marius Ungureanu, Episcopia Giurgiului şi reprezentanţii ei nu au avut şi nu au nici o legătură cu acesta. Din păcate, unii jurnalişti au dezinformat atunci când, fără să se documenteze, au afirmat că domnul Ungureanu ar ocupa un post de preot într-o comună din apropierea municipiului Giurgiu. Este un neadevăr, care poate fi uşor de verificat printr-o simplă consultare a şematismului Episcopiei Giurgiului publicat pe site-ul instituţiei noastre - Secţiunea protoierii.