Impresiile lui Iorga despre românii din America
Nicolae Iorga a realizat o impresionantă călătorie în America, în 1930, atât pentru a susține conferințe în marile universități, cât și pentru a vizita mai multe comunități românești. Savantul a fost prețuit cu adevărat de românii emigrați dincolo de Ocean, care fondaseră un club în cinstea sa la Indiana Harbor și îi susțineau financiar activitățile culturale de la Vălenii de Munte.
La 27 ianuarie 1930, Nicolae Iorga ajungea la New York, invitat de românii de acolo, cu prilejul sărbătoririi a 20 de ani de la fondarea clubului care îi purta numele. Deosebit de încântați, au venit să-l vadă pe marele istoric nu doar românii din New York și împrejurimi, ci foarte mulți din locuri mult mai îndepărtate. La recepția oferită de reprezentanții Clubului „Nicolae Iorga”, condus de Nicolae Benchea, au făcut parte români din diverse organizații și asociații ale comunităților, printre care: Uniunea & Liga SRA, ziarul „America”, Fiii României, Prietenii României, Uniunea Societăților Române Greco-Catolice din America și Uniunea Evreilor Români din America, dar și reprezentanți ai diplomației românești la Washington. Prezența lui Iorga a fost primită cu entuziasm și de americanii din marea metropolă, directorul „New York Times” invitându-l pe istoric la dejun și publicând în ziarul său un interviu cu acesta.
Tur de forță
Călătoria istoricului nostru pe tărâm american a fost un adevărat tur de forță și impresionează prin mulțimea de locuri vizitate, prin numărul de oameni de seamă cu care s-a întâlnit, dar și prin energia cu care a reușit să susțină 15 conferinţe în vestite centre academice: Universitatea Columbia din New York, Universitatea din Los Angeles, Universitatea Statului Michigan, Universitatea din Chicago, Universitatea Harvard, Universitatea Princeton şi Universitatea Yale. Conferințele au fost rostite în limba engleză, iar ulterior au fost publicate în limba română, temele fiind dintre cele mai diverse: „Bisericile de Răsărit şi de Apus”, „Protestanții în România”, „Sinteza Danubiană”, „Orientări actuale în Balcani”, „Democrația rurală în sud-estul Europei”, „Influența franceză în Răsărit”, „Orientul, Bizanțul şi democrația țărănească”.
Itinerarul a inclus: New York, Washington (unde a fost primit la Casa Albă de preşedintele Herbert Hoover, a vizitat Universitatea, dar și casa memorială şi mormântul lui George Washington), după care a plecat la Chicago; a vizitat 12 comunități românești din statele Ohio, Michigan, Indiana, Illinois şi Pennsylvania, apoi a ajuns la românii din Canada, San Francisco şi Los Angeles; în continuare a călătorit în statele din sud, revenind pe Coasta de Est, oprindu-se în Baltimore şi Philadelphia.
Întors în România, Nicolae Iorga a publicat impresiile de călătorie, opiniile și analizele despre viața socială, politică și culturală a americanilor în cartea „America şi românii din America. Note de drum şi conferinţe”.
„Aici e un mic Ardeal”
Câteva fragmente din carte vorbesc despre atmosfera sărbătorească și bucuria cu care a fost înconjurat marele savant în spațiul american chiar în prima zi, la Indiana Harbor: „Acum merg la ai mei, la cei mulți și trudiți, pe care blestemul vremurilor vitrege i-a azvârlit aici ca pe epave ale Oceanului și care, muncitori și modești cum sunt, nu s-au lăsat mânați de vânt ca niște hârtii netrebnice, unul ici și unul dincolo, ci s-au adunat la un loc, au făcut societăți, biserici, au creat nu colonii, ci adevărate centre românești, dovadă a vitalității unei rase care nu este de rând. Una dintre aceste societăți, aceea care cu sacrificiile ei bănești mi-a făcut plăcerea de a mă invita în America, cea din Indiana Harbor, care de douăzeci de ani îmi poartă numele, își serbează jubileul”, notează istoricul.
Iorga descrie cu talentul său literar adunarea românilor și felul cald în care a fost primit: „Bune fețe ardelenești, așa de cinstite, cu un larg zâmbet de mulțămire, doamne în rochii de târg printre care atâtea porturi românești câte s-au putut găsi în fundul lăzilor, cununițe albe pe care sunt insignele societății «Principesa Elena», al cărei chip iubit se vede pe drapel, copii de toate vârstele, în haine de sărbătoare, și steaguri, multe steaguri - între care și unul italian - cu vulturul, cu crucea și culorile noastre iubite, și stelele dese ale Americii, cu chipurile după fotografii ale patronilor. Primarul îmi dă un lung obiect de nichel, cheia orașului, așa cum se face aici, vorbind scurt, franc, sincer. Și apoi, spre biserică. Fiindcă aici e un mic Ardeal, cu toate despărțirile, ca și cu toate legăturile lui, sunt două biserici solid făcute din lemn văpsit și tencuit, frumoase întruchipări care înfățișează o admirabilă pornire de jertfă - una fiind a treia oară zidită asupra a două focuri distrugătoare. (...) Ca în vechile lăcașuri de acasă, dascălul se străduiește a da răspunsurile: pentru nimic în lume n-ar renunța la această onoare. De sus, din cafas, corul înalță lungi și triste cântece, ca niște plângeri care par că au venit de la milioanele de morți în suferință de-a lungul veacurilor de amărăciune. (...) Deosebit de mișcător e amestecul în slujbă al copiilor, drăguții copii albi, sănătoși, glumeți. Un mititel foarte serios spune «Tatăl nostru», un altul ne face un discurs. Cuvintele rituale trec pe rând pe buzele fetelor în haine de sărbătoare, peste tot, ca în țara lor veche, unde în biserică toate se cuprind și prin biserică se înalță cea mai perfectă bună cuviință”.
Preot cu ochii în lacrimi
Cu simțul său deosebit de a surprinde esențialul, dar și latura umană, Iorga scrie despre „a doua metropolă a românilor”, Cleveland, și despre bisericile lor: „Ne oprim la vechea biserică unită, care se păstrează încă bine îngrijită și cochetă. Icoanele executate de un străin sunt foarte cuviincioase. În biserica ortodoxă, unde servește preotul, e o mare mulțime călduroasă, înduioșată, ca și păstorul ei, al cărui grai blând, în alese legături de frază, mișcă adânc. Nu o dată ochii îi înoată în lacrimi când vorbește de țara îndepărtată. Soția e fiica preotului din Vlădeni, între Brașov și Făgăraș, pe care l-am cercetat o dată, atunci când poate ea nici nu era născută. Corul, care execută cu preciziune și avânt Liturghia lui Dima și a lui Musicescu (linia muzicală a lui Gheorghe Dima și a lui Gavriil Musicescu - n.r.) e cu desăvârșire impresionant.”
Nicolae Iorga relatează detaliat în cartea sa despre starea economică și sufletească a românilor întâlniți în marile sau micile orașe. El a făcut chiar o analiză socială, concluziile sale fiind că bucovinenii emigraseră în general în metropole, iar ardelenii și bănățenii formaseră comunități în orașele mai mici, aceștia din urmă muncind în special în oțelării. Bătrânii aveau un oarecare scepticism, mărturisindu-i istoricului că tinerii se americanizau și nu se străduiau prea mult să-i învețe limba română pe copiii lor. Cu toate acestea, Biserica îi lega și atunci pe românii emigrați, așa cum se întâmplă și în zilele noastre.