În ceasul sfânt al serii

În ceasul sfânt al serii,

când stelele răsar,

doresc al privegherii

şi-al rugăciunii har;

răpit primeşte gândul

al cerurilor mir

când tremură umplându-l

ca pe-un divin potir.

 

Se lasă fruntea caldă

pe Sfânta Carte lin

şi-n lacrimi dulci se scaldă

al dragostei suspin.

Şi toate suie, toate,

spre-al inimii sfânt Ţel,

iubirea doar mă poate

ânălţa mai sfânt spre El.

 

Învăluită-n soare,

s-ascunde Faţa Lui,

tot Cerul e-o chemare

şi zboru-i larg - şi sui,

un imn slăvit e gândul,

iar sufletul potir

şi plouă-nfiorându-l

al harurilor şir…

 

Şi noaptea-i, cine ştie…

spre-al zorilor hotar

când fruntea grea re-nvie

înveşmântată-n har.

Traian Dorz