IN MEMORIAM: Episcopul Melchisedec Ştefănescu - „o glorie a episcopatului român şi o podoabă a ţării sale“

Astăzi se împlinesc 130 de ani de la înscăunarea ca episcop al Romanului a ilustrului ierarh Melchisedec Ştefănescu, prilej de pioasă aducere-aminte şi de cinstire a memoriei celui care a marcat timpul său prin împliniri cu totul remarcabile. Întrunindu-se Marele Colegiu Electoral, care, pe lângă membrii Sfântului Sinod, cuprindea la acea vreme şi membrii celor două corpuri legiuitoare - deputaţii şi senatorii - sub preşedinţia mitropolitului primat, în ziua de 22 februarie 1879, cu unanimitate de voturi, au ales în scaunul vacant de la Roman pe episcopul Dunării de Jos - Melchisedec Ştefănescu. Îndată după confirmare, Melchisedec a trimis la Roman bani din resursele sale pentru crearea unei grădini de flori (cum avusese la episcopia din Ismail), iar el a rămas în Bucureşti încă trei săptămâni, pentru a lua parte la lucrările Academiei Române. Marţi, în Săptămâna Mare dinaintea Paştelui, pe data de 3 aprilie 1879, episcopul Melchisedec soseşte în noua sa eparhie, fiind întâmpinat în gara oraşului Roman de clerici şi mireni, precum şi de întreaga elită romaşcană. Cu acelaşi tren a călătorit de la Bucureşti şi mitropolitul Moldovei, Iosif Naniescu, care, coborând din tren a binecuvântat poporul, adresându-le celor prezenţi o scurtă şi emoţionantă cuvântare, recomandându-le romaşcanilor pe distinsul episcop, felicitându-i totodată pentru că au ca păstor „pe cel mai învăţat episcop al românilor“. După solemnitatea religioasă din Catedrala episcopală (care era dărăpănată, cu pereţii stricaţi şi pictura acoperită de un strat gros de funingine, încât nu se mai cunoştea nimic), s-a dat citire decretului regal de recunoaştere, semnat de regele Carol I, iar în final, potrivit rânduielii, noul întâistătător al locului a primit însemnele demnităţii sale şi a fost aşezat în jilţul arhieresc, după care a adresat celor prezenţi un cuvânt de salut, dar şi de învăţătură, inspirat din epistolele Sfântului Apostol Pavel, cuvânt pe care l-a încheiat cu următoarele cuvinte: „Pe această cale (a faptelor bune, n.n.), noi totdeauna ne vom întâlni. Dumneavoastră veţi afla în mine un amic nedezlipit şi serv al datoriilor sale, şi eu în dumneavoastră - fraţii şi amicii mei cei iubiţi întru numele Domnului“.

Primul an de arhipăstorire la Roman - un nou început O dată cu venirea episcopului Melchisedec, toate s-au schimbat în bine. Vechile ruine s-au transformat într-o reşedinţă episcopală monumentală - începută de predecesorul său, episcopul Isaia Vicol - inaugurată chiar în toamna primului său an de arhipăstorire la Roman; locul bălăriilor a fost luat de o frumoasă grădină de flori; a plantat o livadă cu pomi fructiferi atât indigeni, cât şi exotici, precum: migdali, smochini, lămâi etc., a îngrădit grădina episcopiei, a făcut un iaz, mai multe fântâni şi chioşcuri, a plantat vie ş.a. Una dintre grijile episcopului Melchisedec, imediat după instalarea sa, a fost să ducă la bun sfârşit lucrarea de zidire a turnului-clopotniţă, lucrare începută cu o sută de ani în urmă de ilustrul său înaintaş, Leon Gheucă (1769-1786), şi care adăpostea clopotele într-o cameră improprie, fiind ridicat doar până la înălţimea de zece metri, având aspect de ruină. Lucrările s-au efectuat după vechiul proiect, al episcopului Leon Gheucă, fiind încheiate în anul 1881-1882, când noul ctitor a donat un clopot şi a aşezat în turn şi ceasul cu patru cadrane, comandat la Hanovra - Germania. Ca slujitor al altarului, episcopul Melchisedec căuta să împodobescă şi să dea măreţie serviciilor religioase. În acest sens, trebuie să amintim şi faptul că pentru prima oară, la episcopia Romanului, s-au introdus cântările corale în timpul episcopatului său. Cei care l-au cunoscut aminteau faptul că, deşi avea o voce plăcută, nu era un bun muzician. Dar ce aprecia poporul la dânsul era fastul şi disciplina cu care oficia slujbele. La serviciile bisericeşti din cuprinsul eparhiei, deşi era invitat adesea, participa foarte rar. Multiplele sale responsabilităţi, în cadrul Sinodului sau la Academie, nu-i permiteau acest lucru. La toate aceste servicii îi dădea delegaţie protoiereului de Roman să oficieze în locul său. Au trecut de la alegerea şi înscăunarea sa ca episcop de Roman 130 de ani. Istoria nepărtinitoare l-a aşezat acolo unde-i este locul - întru nemurire -, iar noi îl simţim aproape, ca aliat în aspiraţiile prezentului, pentru că idealurile sale, pe care le-a promovat cu atâta dăruire, nu au vârstă şi nici moarte.